* * *
Pentru Leo Butnaru contrastele sunt cu adevărat
necesare, ele declanşând acţiunea poeziei sale, care uimeşte prin
imprevizibilitate şi deducţii metaforice surprinzătoare. Însă cine e
protagonistul, poetul sau filosoful, cel care pune mereu întrebări, urmate sau
nu de răspunsuri? În toate, e prezentă dualitatea confirmării sau respingerii
ideii, născute undeva în subconştient în urma contactelor cu obiectele sau
fenomenele, sau apărute drept rezultat al scrutării în sine însuşi ca într-o
lume de cugetări şi fantezii.
Totul se roteşte în jurul unor constante
neordonate rigid, ci aflându-se în permanentă alternanţă unele cu celelalte:
spaţiul, timpul, trupul, sufletul, începutul, sfârşitul, sfârşitul ca început,
cerul, pământul, Universul şi Dumnezeu, în fine – Poezia.
Natalia Lihtenfeld
(Moscova),
Deti
Ra, Nr. 9, 2015
* * *
Volumul de poeme „Contrastele ca
necesitate” conţine multe texte eclatante, dens-metaforice. Printre ele şi
acesta:
viaţa şi frumuseţea ca incest.
Plurisemantismul frazei/ formulării
uimeşte plăcut, cerându-i cititorului să revină şi să cerceteze încă o dată
textul.
Asociativitatea paradoxală e una din
calităţile forte ale liricului Leo Butnaru, ea se manifestă pregnant în multe
pagini. Spre exemplu:
După nebuna seară de
dragoste – tu
cu gura însângerată
de parcă ai fi sărutat
cactuşi…
La drept vorbind, tabloul e destul de dur.
Însă metafora pasiunii e una superbă, deloc în spiritul modelelor poetice
ruseşti. Se simte aici fermentul european.
O altă
particularitate a poeticii lui Leo Butnaru este atenţia deosebită acordată
detaliilor. Spre exemplu, cum este recunoscut îngerul care, pe la spate, îţi
acoperă ochii cu palmele?
Palmele
îţi miros a nori.
Vladimir Korkunov (Moscova),
Literaturnîe isvestia, 2015/ Nr. 7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu