Leo Butnaru

Dialogul pe care l-am realizat cu Andrei Pleşu are un ecou deosebit. Oricât de sobru ar părea Serafim Saka, însă a fost primul care m-a felicitat, vorbindu-mi elogios de tactica şi abilitatea cu care am condus firul conversaţiei. Însă, fireşte, marele merit e al lui Pleşu care copleşeşte prin inteligenţa sa torenţială. Mi-au mai vorbit – Glebus Sainciuc, Valentina Tăzlăuanu, Aurel Scobioală, Mihail Ion Ciubotaru. Tăzlăuanu zice că dialogul i-a prilejuit o după-amiază de An Nou excepţională; mă invidiază (un fel de a spune, nu?) că am avut şansa să întâlnesc un interlocutor atât de strălucitor ca spirit. Aureliu Busuioc zice că l-am torturat, impunându-i să citească cele două pagini de ziar cu dialogul… Fireşte, nu i-am impus, şi e bine că nu le-a putut lăsa, fără să le ducă la bun sfârşit.

I-am expediat lui Andrei Pleşul dialogul prin Radu Negru de la Iaşi: de acolo e mai uşor să găsească vreun „poştaş” care are treabă la Bucureşti.

Aflați mai multe »

joi, 19 septembrie 2013

O ALTĂ CARTE PE INTERNET: JURNALE DE CĂLĂTORIE

Drumul cu şi fără hieroglife. Jurnale (Yes-eu) de călătorie, 1989–2011

http://www.scribd.com/doc/169074296/Butnaru-Leo-JURNALE-DE-CALATORIE-1989-2011

ALTE CĂRŢI PE INTERNET:

Poeme din secolele XX – XXI (antologie)

http://fr.scribd.com/doc/62017474/Leo-Butnaru-Poeme-Din-Secolele-XX-XXI

Interviuri din secolele XX – XXI (antologie)

http://fr.scribd.com/doc/165997003/Butnaru-Leo-Interviuri-din-secolele-XX-XXI

Manifestele avangardei ruse (antologie)

http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//8_2012/132428.pdf

Песчинка - жемчужина – пустыня (poeme în limba rusă)

http://reading-hall.ru/books/20101124.pdf

Traduceri din poezia universală. Literatura din Basarabia, secolul XX (antologie)

http://fr.scribd.com/doc/168808990/Leo-BUTNARU-Traduceri-din-poezia-universal%C4%83-Basarabia-secolul-XX

miercuri, 18 septembrie 2013

100 DE ANI DE TRADUCERE DIN POEZIA UNIVERSALĂ ÎN BASARABIA

O ANTOLOGIE PE INTERNET:

http://fr.scribd.com/doc/168808990/Leo-BUTNARU-Traduceri-din-poezia-universal%C4%83-Basarabia-secolul-XX

marți, 17 septembrie 2013

POEMUL SĂPTĂMÂNII

Rugămintea de a mi se returna poemul

Şi totuşi într-o bună zi

poate că chiar azi

chiar dacă mă încearcă o spuză de necaz

îmi voi lua inima şi inspiraţia în dinţi

rugându-l pe marele poet X: întoarce-mi poemul

pe care îl tot reciţi lumii

pe care îl tot publici în traduceri până şi în

limba stelară a lui Hlebnikov;

întoarce-mi poemul; de ce ţi-ai împăunat orgoliul

ba chiar şi sufletul în poemul meu

în metaforele lui sclipitoare

care se ştie nu sunt decât stropi de eternitate;

întoarce-mi poemul din care

pe coperta patru a fiecărei cărţi inserezi

ba un fragment ba altul din emoţiile emanate

din conţinutul său adânc-înalt.

La intersecţia dintre două mari şcoli

antică şi avangardistă

tu scrii rânduri din poemul meu pe cele trei ochiuri ale semafoarelor

semnificând prezentul trecutul şi viitorul – urmează

să potriveşti culoarea pentru fiecare din aceste dimensiuni temporale;

la intersecţiile unde se află aceste semafoare

opreşte până şi umbra lui Marinetti purtată de umbra unui automobil

mai frumos – zice italianul – decât umbra

Victoriei din Samothrace; opreşte citeşte – şi

dacă nu ţi-aş fi spus eu primul – întoarce-mi poemul

acest lucru l-ar fi făcut intempestivul italian

crezând că poemul meu este poemul său şi

forţându-te să i-l întorci lui

în loc ca metaforele să revină la cel care le-a izvodit

umila mea persoană.

La aceste intersecţii cu semafoare inter-temporale

vârstele poeţilor nu au nicio relevanţă

necontând că tu eşti între mai vârstnicul Marinetti

şi anii mei oricum mai puţini – chiar aşa

nu contează vârstele poeţilor

ci vârstele poemelor care sunt cu totul altele decât

vârstele pământene sau sub-

pământene – iar acest poem care trebuie să mi-l întorci

e mai mare decât tine

tu nefiind încă la vârsta

dar mai ales la experienţa

ce te-ar sprijini să creezi astfel de poeme

cum e chiar cel pe care trebuie să mi-l întorci

astfel că pur şi simplu e de demnitatea ta să-mi redai poemul

îţi place sau nu aceasta – poezia

e cea mai importantă proprietate privată din câte pot exista

conţinând de-a valma biografia lui Dumnezeu

şi microscopicul CV al autorului

şi ample pasaje din Testamente

spre exemplu Cântarea cântărilor

Cântarul cântarelor…

Prin urmare

te rog iar şi iar: (în)toarce-mi poemul la care ţin atât de mult

la care…

Chiar acum

dă-mi-l! dă-mi-l!! dă-mi-l!!!...

Ah cât de gentil

ce echitabil şi corect eşti

prietene Poete care iată chiar acum

mi-ai şi (în)tors poemul – este chiar

poemul pe care-l scriu acum

este exact prezentu-mi poem – de aici în sus

de sus în jos

tors

reîntors

şi care s-ar putea intitulat simplu: RUGĂMINTEA

DE A MI SE RETURNA… Pardon! – DE A MI SE DĂRUI POEMUL…

21.VIII.2013

Vila „Stancu”, Neptun

Leo BUTNARU - Cărţi pe internet

Poeme din secolele XX – XXI (antologie)

http://fr.scribd.com/doc/62017474/Leo-Butnaru-Poeme-Din-Secolele-XX-XXI

Interviuri din secolele XX – XXI (antologie)

http://fr.scribd.com/doc/165997003/Butnaru-Leo-Interviuri-din-secolele-XX-XXI

Manifestele avangardei ruse (antologie)

http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//8_2012/132428.pdf

Песчинка - жемчужина – пустыня (poeme în limba rusă)

http://reading-hall.ru/books/20101124.pdf

vineri, 13 septembrie 2013

1991, SFÂRŞIT DE AN

12–20.XI.1991

În drum spre Novosibirsk, de unde vroia să-şi aducă la Chişinău biblioteca; în genere, cu gând de a reveni acasă, aici, în Moldova, cărturarul Gheorghe Bogaci decedează pe undeva la Moscova: atac de cord. Îl înmormântăm exact o săptămână după Ion Gheorghiţă, în vecinătatea mormintelor acestuia şi celui al lui Alexandru Lipcan din cimitirul din strada Armenească. De altfel, pentru a obţine aprobări pentru locuri de înmormântare pe acest petic de pământ înstrăinat, am fost, împreună cu Cimpoi şi Rusu, la primărie. Da, să mai rămână şi ai noştri pe aproape, să nu fie duşi în pustietatea „Doinei”…

S-a destrămat blocul V.– L.– M.– D. … Pentru mine nu e o surpriză; prevăzusem neonesta vremelnicie a acestei alianţe orgolioase, făcusem nişte aluzii la viitorul ei; mai bine zis, la ne-viitor… „Glasul naţiunii” a publicat o listă a scriitorilor care au scris elogios despre Lenin. Cu toate că nu este vizat, Gr. Vieru se revoltă în „Lit. şi arta”. Matcovschi care, din câte mi-a spus N. Roibu, a fost „cruţat”, adică – eliminat din listă, se revoltă şi el. Venise mai deunăzi să ni se plângă de faptul că nedespărţitul său amic de mai ieri-alaltăieri a angajat la serviciu şoferul derbedeu pe care el, Matcovschi, îl dăduse afară de la revista „Basarabia”. Am aflat că îl trimisese pe Valeriu Babanschi să trateze problema, astfel că, la două zile de la ordinul de încorporare în colectiv a rotitorului de volan, este emis un altul – de eliberare a acestuia din funcţie…

Aflați mai multe »

sâmbătă, 7 septembrie 2013

UN ROMÂN CARE A MODERNIZAT POEZIA SÂRBĂ: VASKO POPA

Vasko POPA (1922 – 1991)

Poet sârb de origine română, născut în comuna Grebenaţ din Voievodina. Absolvent al Facultăţii de Filosofie din Belgrad, după care şi-a continuat studiile la Bucureşti şi Viena. În timpul celui de-ai doilea război mondial a luptat în unităţi de partizani, fiind făcut prizonier de germani şi închis într-un lagăr din Zrenjanin. Primele poeme le publică în magazinul literar „Noutăţi editoriale” (Književne novine). Printre cărţile sale importante se înscriu „Câmpia neodihnei” (1956), „Cerul secundar” (1968), „Pământ vertical” (1972), „Sarea lupului” (1975), antologia de poezie populară sârbă „Mărul de aur” (1978), „Poeme” (selecţie din creaţia anilor 1943-1976), apărută în limba engleză cu o prefaţă de Ted Hughes.

În anul 1972, Vasko Popa fondează Municipalitatea Literară din Vârşeţ şi creează biblioteca de cărţi poştale „Slobodno lišće” („File libere”). În acelaşi an este ales membru al Academiei sârbe de ştiinţe şi arte. Peste un an, fondează Academia de ştiinţe şi de arte din Voievodina.

În 1995, municipalitatea Vârşeţ lansează premiul de poezie „Vaski Popa”, atribuit anual pentru cea mai bună carte de poeme apărută în Serbia.

LECŢIE DE POEZIE

Stăm pe o bancă albă

Lângă bustul poetului Lenau

Ne sărutăm

Şi printre altele

Vorbim despre versuri

Şi printre altele

Ne sărutăm

În vremea asta poetul priveşte prin noi undeva

Priveşte prin banca albă

Prin pietrişul aleii

Şi tace minunat

Cu minunatele sale buze de bronz

În parcul municipal din Vârşeţ

Încetul cu încetul mă familiarizez

Cu adevărata esenţă a poeziei

AMUZANTA TAINĂ

Abia de prinde-a amurgi

În cârciuma ce se află pe drumul spre Iablonevo

Vin groparii din Vârşeţ

Hohotind încă din pragul uşii

Cer solidari doi metri de vin

Şi crâşmarul umple paharele

Aranjându-le în cruce pe masă

Pe această masă de un metru lăţime şi un metru lungime

Împreună cu dânşii şi eu

Beau cu ochii

Amuzanta lor taină

Aflați mai multe »

vineri, 6 septembrie 2013

VĂ PROPUN VOLUMUL DE INTERVIURI ACORDATE PE DURATA A 20 DE ANI....

Îl puteţi accesa la adresa:

http://www.scribd.com/doc/165997003/Butnaru-Leo-Interviuri-din-secolele-XX-XXI

LUME SUFOCATĂ...

10.XI.1991

Acasă la Negureni, cu muşchii mei neobişnuiţi în ultima vreme cu supra-eforturi, dobor La Ghiol vreo trei arţari, îi fac buşteni şi-i aduc spre ogradă, de foc pentru tata. Astăzi, resimt durerea şi oboseala de mădulare, însă nu chiar cum presupuneam: se vede că vigoare mi-e între tinereţe şi vârsta următoare…

O accidentală, dar amicală întâlnire cu Tudor Cernencu în renumitul, pentru Ciocana, autobuz nr. 29. Vine de la vila sa de vacanţă, insistă să trec pe la el, unde golim vreo trei sticle de şampanie, semn că vechiul meu coleg de universitate lucrează în subsolurile de la Cricova. Are două fete foarte simpatice şi o soţie ospitalieră care, din solidaritate feminină, îi trimite o şampanie roze şi Zinoviei.

Aflați mai multe »

joi, 5 septembrie 2013

DE CE ESTE CUM ESTE...

Leo BUTNARU

RÂSU-SĂPÂNŢU

sau

de ce este cum este cimitirul, zis vesel

• Printre canioanele maramureşene s-a simţit mai acut ca aiurea apropierea orei decisive dintre cele două secole „ale noastre” (XX-XXI). Pe aici, lumea se mărturiseşte între sentinţe mistice, ceva griji ecologiste, înjurături inteligente, bancuri despre ardeleni şi hohote de râs la gândul despre ceea ce ar trebui să fie un cimitir, în special cel vesel, care e unic în lume şi se află la Săpânţa.

• O fi aici ceea ce s-ar numit râsu-plânsu? Peste unele morminte – numai plânsul. Pentru că ruinătoarea colectivizare socialist-comunistă a fost pretutindeni aceeaşi, inumană, astfel că un sătean basarabean va înţelege perfect şi adânc dureros epitaful vreunui semen de-al său maramureşean: „În viaţă mult am trudit/ Eu casă am avut/ Colectivul s-o făcut/ Din casă m-au alungat/ La mină eu am plecat/ Boala grea nu m-a iertat”. Sau: „Vezi tu pădurea cea mare,/ Eu am fost şi-am dus mâncare/ La călugări şi preoţi/ Că ei m-aşteptau cu toţi./ Iată cum s-a întâmplat/ C-am fost aspru condamnat”.

• Şi totuşi, în deja consacrata, general-acceptata ordine de sentimente vorbind, la Săpânţa Lumea Cealaltă e veselă-gaiţă, nu oţărâtă ca pretutindeni aiurea. Aici, în locul tremolo-ului unui zumzet de cor ce răzbate de după cortina de fier a Paradisului, se aude tremolo-ul hâţânat al unor chicote mărunt-sacadate. De la hohot – la chicot, strania veselie postumă e în perpetuă schimbare de gradaţii ale sonorităţilor sale; de la hohot şi chiar de dincolo de chicot – până la un abia-abia auzit fâşâit ca de la zborul îngerilor autohtoni cu aripile roase de asprimea şiacului ţărănesc.

Aflați mai multe »

miercuri, 4 septembrie 2013

DIN POEZIA AVANGRADEI RUSE

DIN

Boris BOJNEV (1898 – 1969)

S-a născut în oraşul Ravel, însă curând familia sa se stabileşte la Sankt-Petersurg. Îi moare tatăl, mama recăsătorindu-se, şi Boris este educat de rudele tatălui vitreg, care l-au adoptat. Adică, fără a fi ovreu – este instruit într-un mediu semit. În tinereţe îi are de prieteni pe viitorul mare compozitor S. Prokofev şi B. Şleţer, filosoful de peste ani.

În 1919, familia Bojnev se retrage în provincie, Boris fiind trimis să-şi facă studiile la Paris, unde, însă, nu-l aştepta decât o umilitoare existenţă de emigrant ce-şi câştiga pâinea transcriind note muzicale.

Se apropie de boema pariziană, devenind membru al asociaţiei literar-artistice cu un nume ciudat: „Peste”. La seara sa de creaţie este salutat de Paul Eluard, Tristan Tzara, Philippe Soupault, Fernand Léger şi alţi corifei ai artei noi. Face cunoştinţă cu Serghei Esenin aflat în călătorie prin Franţa.

În 1924 îi apare prima şi unica publicaţie în presa sovietică – trei poeme în almanahul „Zăcăminte”. În anul următor, la Paris, publică volumul de debut – „Lupta pentru existenţă”, ce polarizează opiniile critice. Spre exemplu, E. Znosko-Borovski fiind şocat de „o neputincioasă, bolnavă... poezie de pisoar”, în timp ce G. Adamovici – regele criticii ruse din emigraţie – sublinia că B. Bojnev: „E un „maestru” exigent printre tinerii parizieni, cel mai experimentat şi mai riguros dintre ei”; „El nu-şi născoceşte versurile. Acestea ar fi ca şi notele lui de jurnal. Sunt versuri din subterană”. Autorul lasă prozodia în libertatea rudimentului său primar, contând pe aportul/colaborarea cititorului, astfel că cel mai utilizat semn de punctuaţie în scrisul său este/sunt – trei puncte... E poezia unui post-simbolism de orientare akmeistă.

În 1927 publică volumul al doilea, „Havuzul”, urmat de „Silentium sociolo-girum” şi „Alfa cu spumă de omega” (ambele – 1936). Peste alţi trei ani semnează „Pontifoimperiu. Carte despre zăpadă” şi tautologica „Elegie elegiacă”. Fiind muzician, alte cărţi Bojnev şi le intitulează pe potrivă: „Oratoriu pentru ploaie, voce bărbătească şi ceaţă”, „Fuga luminoaselor zăpezi”, „Zvon de clopote peste «Împărăţia lui Dumnezeu din noi»” (toate apărute în 1948). În acelaşi an mai publică volumul „Dimineaţă, după lectura «Fraţilor Karamazov»”. Unele volume şi le-a elaborat în formatul caietelor de note, ba chir tipărise poeme în caiete de note propriu-zise.

În anul 1939 se stabileşte la Marsilia, spre a se salva de o eventuală internare în lagăr, deoarece îşi mai păstra paşaportul sovietic. În ultimii ani de viaţă s-a dedicat desenului şi colecţionării pânzelor pictorilor vremii.În genere, persoana sa era învăluită în mister, Bojnev putând să dispară din atenţia rudelor şi prietenilor câţiva ani la rând. Parcă tocmai dintr-o atare escapadă enigmatică, dintr-o provizorie „sincopă” de uitare reapare în orizonturile literaturii (avangardei) ruse şi creaţia sa poetică.

* * *

Şi este-o luptă pentru inexistenţă,

Pentru dreptul de a nu mai fi – cea luptă...

O, ne-vie denumire moartă.

O, ne-vie soartă moartă, mută.

Existenţa nu e pentru inşii slabi

Şi iată lupta pentru a nu mai fi în viaţă...

Eu sunt învins… Am fost răpus, cosit

Pe patul care pare cald spre dimineaţă.

Aflați mai multe »

vineri, 30 august 2013

30.X.1991

Regină pe şatră… Abia acum aflu că poezia „Ţiganca”, ce deveni textul celebrei romanţe cântată de Ioana Radu, a fost scrisă de Artur Enăşescu în octombrie 1919, în gara Săruleşti. Această perlă de inimă albastră pare şi mai apropiată de noi şi dintr-un alt motiv, tragic: muzica îi aparţine învăţătorului şi aviatorului Ionel Fernic, căzut în munţii Carpaţi, nu departe de Cernăuţi.

Ieri, împreună cu Ioan Mânăscurtă, pornim spre satul Hârtop în vederea rezolvării anumitor probleme de ordin alimentar. Însă abia de ieşim din Chişinău, şi se sparg sitele norilor: izbucneşte o ninsoare orbitoare ce stă perdea peste parbriz. Nu ne dă în minte să ne întoarcem şi ajungem până dincolo de Peresecina, însă când facem la dreapta pe drumul Işnovăţului – „Lada” devine sanie, patinează alandala. Lui Jan îi cam prind a-i tremura mâinile. Facem cale întoarsă prin imprevizibila, „romantica” şi foarte periculoasa ninsoare ce se declanşă cam devreme, totuşi, în anul acesta.

Aflați mai multe »

luni, 26 august 2013

AL DOILEA REPORTAJ DE LA VILA "STANCU", NEPTUN

Gabriel Dimisianu, Leo Butnaru, Toma George Maiorescu
şi Nicolae Grigore Mărăşanu

Aflați mai multe »

duminică, 25 august 2013

POEMELE UNUI MARE PROZATOR

Nr. 34, 2013

S-a născut la Sankt-Petersburg. Tatăl său a fost un politician liberal, ales deputat în prima Dumă rusă; ministru în guvernul provizoriu al lui Kerenski. După revoluţia bolşevică, familia Nabokov emigrează în Germania. Vladimir studiază literatura franceză şi pe cea rusă la „Trinity College” din Cambridge (1919-1923). La Berlin, publică unele nuvele şi poeme în revista emigranţilor „Rul” („Volanul”), predă cursuri de engleză, traduce, face puţin teatru, şah, compune cuvinte încrucişate. Tatăl său este asasinat de monarhiştii ruşi, în Germania vine la putere nazismul, Nabokov emigrează în Franţa, stabilindu-se la Pari (1936). Scrie o nuvelă în franceză, apoi se stabileşte la Londra, unde, în 1941, scrie primul său roman în limba engleză, „Viaţa adevărată a lui Sebastian Knight”. Apoi se stabileşte în Statele Unite ale Americii, în 1945 acordându-i-se cetăţenia acestei ţări. Predă la Universitatea Cornell. Prima recunoaştere ca autor important i-o aduce nuvela memorialistică „Alte tărâmuri”, iar romanul „Lolita” îl consacră definitiv.

Din 1959 până la moarte, a locuit într-un hotel din Elveţia.

Versurile sale nu se înscriu eminamente într-un discurs avangardist radical, însă poartă pecetea înnoirilor stilistice afine modernităţii din prima jumătate a secolului trecut.

AUTOMOBIL ÎN MUNŢI

Ca visul zboară drumul şi, costiş,

de după culmi de munţi apare luna.

Cu-al meu bolid de curse-oi compara

un fulger ce erupe-n luminiş!

Mai vreau, – cât sub pământul povârnit

n-ajunse larvă trupu-mi, cât aluna, –

să-aud cum de sub şina mea, nebuna,

sare argint de praf – plâns hohotit…

Strâns ţinând volanul oblic şi vibrant

unde aş zbura? Vreun adăpost uitat

mi-ar aminti de vatra mea natală;

Iar la drum de-ntors, apăsând cu talpa

pedala şi pârghia laterală,

voi porni din nou în iureş pe şosea.

Aflați mai multe »

MATINALE DE LA NEPTUN

Siluetele dimineţii

Aflați mai multe »

vineri, 23 august 2013

ŞLEFUITORUL DE LENTILE

18.X.1991

La editură, Teo Chiriac îmi arată câteva volume colective de versuri dedicate marelui conducător lenin (toate calificativele astea trebuiau scrise cu majusculă). „Să văd, nu eşti prezent şi tu la sindrofia logoreică?”, zice colegul, pe care-l asigur că nicidecum nu pot fi găsit în neghioabele selecţii de inepţii lozincarde. „Dar să ştii că până şi Lari este…” Nu ştiu ce a putut scrie Leonida la o atare temă.

Dar, odată ce veni vorba de controversata colegă, în „Glasul naţiunii” ea a inserat o recenzie foarte elogioasă la volumul meu de proză „De ce tocmai mâine-poimâine?”. Confuză situaţie…

Aflați mai multe »

vineri, 16 august 2013

MICILE/ MARILE TRAGEDII

16.X.1991

Ieri, mă aflam în biroul lui Arcadie Suceveanu. Intră C., autoremarcându-şi punctualitatea: „Vezi, ţi-am adus”, zice şi-i întinde lui Arc. o mapă în care presupun manuscrisul de versuri comis de superficialul critic la 50 de ani şi mai bine. „Te rog să-l citeşti şi nu amâna, e urgent”. Înţeleg că avuseseră înţelegerea ca Suceveanu să-i ticluiască un fel de prefaţă-argument pentru vetustele „belcanto”-uri desuete şi anacronice, liricoidale şi ştampilate cu clişee (judec după câteva grupaje apărute în publicaţiile periodice). Nu pricep cum va putea bietul Arcadie îndreptăţi bizareriile amoroase ale acestui Pan subjugat dionisiacului… De fapt, nimeni niciodată nu a considerat că C. e un critic de marcă, însă, după ce-i citeşti strofele de versificări schilave, te îngrozeşti la gândul ce ar putea crede acest „estet” despre literatura modernă, în general – despre literatura bună. Ce ironie amară a muzelor care, în cazul său, sunt deja moarte şi, deci, pe veci de neînsufleţit… Ah, câte grafomanii iresponsabile am văzut noi! Iată încă una, deşănţată, ca la bâlciul măscăricilor…

Să vedem, dragă Arcadie, ce dă din pixul tău, pentru că ceea ce a dat maimuţoiul pretins poet am cam văzut… Vai de steaua voastră, pruto-nistrene litere române…

Gheorghe Vodă şi Nicolae Esinencu îmi servesc zvonul că Mihai Cimpoi ar putea fi numit ambasador la Bucureşti. Uşor de înţeles aluzia: prind a se pregăti pentru o nouă rundă electorală de alegere a unui nou preşedinte al asociaţiei scriitorilor, ambiţiile prind a se re-îngurguţa… Comedia antiumană continuă…

Aflați mai multe »

sâmbătă, 10 august 2013

ISTORIA UNOR VIEŢI...

Mihail Grecu, "Istoria unei vieţi" (1967)

Din istoria unei vieţi, iarna 2013

joi, 8 august 2013

20 DE ANI DE LA PLECAREA LUI ION VATAMANU

OMUL ŞI POETUL SPECTACULOS

Ion Vatamanu (1937–1993) a fost un om şi un poet spectaculos. Şi la singular, şi la plural. Ambii. Nu de puţine ori, surprinzător în opţiuni, preferinţe, afirmaţii, „pretenţii” tandre, spuse cu voce uşor cântată, jucată-modelată, articulată, cu inflexiuni de virtual actor de convingătoare probă. (De altfel, era unul din cei care îşi citea splendid poemele.) Nu de puţine ori – reiau contrapunctic nuanţarea – părea a se afla pe o scenă, pe un podium imaginar, de unde, neostentativ, parcă ar fi predicat, ar fi „indicat”, re-modelat, opinat – uşor sau ceva mai ferm – contradictoriu. În compania lui, viaţa devenea... shakespeareană, adică – teatrală. Dar nu înfrumuseţată cu tot dinadinsul, ci înnobilată. Mai ales, în tinereţile sale de poet deschis modernităţii, bărbat înalt, cu conturul feţii gen byronian, precum surprinzător de adevărat (şi, concomitent, uşor ficţional, creator, adică) l-a surprins pictoriţa Elena Bontea într-un portret, pe care nu mă tem a-l crede – raritate (...de plasticitate); un portret poate că chiar... celebru. Posibil. Istoria mai e în permanentă (şi prezentă, la zi) plămadă, iar la timpul oportun va pune accentele necesare, va semna decizii, ca şi relativ... definitive.

Aflați mai multe »

marți, 24 septembrie 2013

luni, 23 septembrie 2013

duminică, 22 septembrie 2013

sâmbătă, 21 septembrie 2013

vineri, 20 septembrie 2013

joi, 19 septembrie 2013

miercuri, 18 septembrie 2013

marți, 17 septembrie 2013

vineri, 13 septembrie 2013

sâmbătă, 7 septembrie 2013

vineri, 6 septembrie 2013

joi, 5 septembrie 2013

miercuri, 4 septembrie 2013

vineri, 30 august 2013

luni, 26 august 2013

duminică, 25 august 2013

Nr. 34, 2013

vineri, 23 august 2013

vineri, 16 august 2013

sâmbătă, 10 august 2013

joi, 8 august 2013

www.romlit.ro