A CITI SAU A NU CITI ZIARE?

Dintr-un dialog cu poetul Ioan Alexandru

Leo Butnaru: – Ei, cum să nu citiţi niciun ziar, dacă în vreunul din ele trebuia să vă fie publicat numele? Imposibil, nu?

Ioan Alexandru: – Fireşte. Dar Blaga ne spuse: „Nu mai citiţi niciun ziar. Al doilea lucru: nu veţi face nimic în cultura română, ştacheta e foarte sus, pusă de Eminescu şi de generaţia mea, aşa a zis, dacă nu veţi merge în Germania la studii, unde să învăţaţi limba germană şi să citiţi filozofia germană. În caz contrar, nu veţi face nimic în cultura română”... Măi frate, am ieşit năuciţi de acolo! Deci, îţi ia ziarele şi te bagă în filozofie... Noi aveam la liceu o profesoară de germană de care râdea toată lumea, nimeni nu învăţa nimic la lecţiile ei. Ei, de a doua zi după vizita la Blaga, unde ne-am pus noi pe studiat germana, încât tovarăşa profesoară nu ştia ce să creadă. Căci impulsul pornit de la cele spuse de Blaga a fost atât de mare şi de lungă durată, încât eu banii de pe prima mea carte de versuri căutam să-i prefac în valută, în mărci, şi cu un avocat la fel de nebun ca şi mine vroiam să merg la studii în Germania.

..........................

Şi pe urmă, ce a spus Blaga, după ce a murit, imediat a devenit testament. Să iei în serios lucrurile. Până astăzi îmi ţine bine că eu nu citesc ziarele.

– Nici în timpul şedinţelor din parlament?

– Nici oriunde. Iar când îmi văd săracii colegi de parlament că dorm cu fruntea pe ziare... M-am vindecat. Domnule, e interesant şi cutare, şi cutare eveniment, dar dă-o-n sărăcie, căci ai viaţa mult mai interesantă. Stai şi te uiţi la un copac sau la... Am „Scriptura” cu mine şi-mi iau un cuvânt sau scriu ceva... Oricum, te aeriseşti... Dar să bagi în conştiinţa ta toate chestiile astea din ziare e o nenorocire.

– Credeţi că-n privinţa ziarelor Lucian Blaga a dreptate fără drept de apel?

– Ba acuma să vedeţi şi altceva. După ani de zile, l-am cunoscut pe Heidegger şi mi-a spus acelaşi lucru. Altfel cumva. Dar eu eram pregătit. Ştiţi ce scria pe uşa lui Heidegger? „Dacă nu ai greaca veche făcută, nu ai ce căuta la ore”. Zic, Blaga ne spunea că dacă nu ai germana făcută, nu ai ce căuta la el... Însă printre studenţi acolo, în Germania, doar trei-patru aveau greaca făcută. Pe ceilalţi nu-i primea deloc.

– După un sfert de veac, aţi fost un alt român norocos care l-aţi cunoscut pe Heidegger. În „Jurnalul filozofic” (am să găsesc acasă pasajul respectiv) Constantin Noica scria: („Asist la un seminar al lui Heidegger. Curios, nici el nu poate scăpa de ticurile profesoratului. Vrea răspunsuri corecte: nu să gândească elevul, deci să aproximeze, ci să ştie. Esenţa profesorului e de a împiedica gândirea să fie căutare, spre a fi exactitate.”)

– Pe urmă ajung la Paris, la Gabriel Marcel. Şi primul lucru pe care mi-l spune e: „Să nu citeşti ziarele.”

– Culmea!

– Să nu râdeţi, că aşa a fost. A mai zis Marcel: „În ele nu scrie niciun adevăr. Nimeni nu ştie adevărul politic şi cutare, decât câţiva iniţiaţi, dar ei nu-l spun. Ăştilalţi sunt jurnalişti care dau cu părerea şi nu spun adevărul. De ce să-ţi pierzi tu timpul cu asta?” Zic, domnule, parca i-a spus Blaga la ureche. Deci, ei erau colegi de generaţie, şi Heidegger, şi Blaga, şi Marcel, şi ca spirit, îngădui să spun, că sunt la fel de mari, ăsta ortodox, celălalt din familie catolică şi Heidegger tot catolic, occidental serios. Grabriel Marcel a fost protestant o vreme, pe urmă a trecut la catolicism. Deci, erau şcolile filozofice cele mai mari şi toţi aveau un crez: să nu-ţi pierzi timpul cu ziarele, al doilea – să te aprofundezi în texte. Am avut fericirea să stau la masă cu ei şi să-i cunosc pe trei oameni mari ai Europei, poate cei mai mari în gândirea creştină, căci toţi sunt creştini, şi toţi erau ca nişte ţărani. Cu sumănica ceea pe umeri, cum l-am văzul pe Blaga, trăia în lumea satului, în lumea credinţei. În lumea lui Dumnezeu. Heidegger la fel avea un ţol pe masă, fotografia lui Hőlderlin nebun şi a maică-si. Şi scria pe nişte foiţe nu prea mari... Pe urma ce făcea cu ele? Aici era un termen, dincolo alt termen, le punea pe masă şi începea să cugete... Avea fereastra spre pădurice, avea un drum spre Pădurea Neagră... Şi cugeta, lega termenii, alcătuia textul. Îl ştergea, îl mai gândea, îl mai aşeza o data, pe urmă făcea curatul. Manuscrisele lui sunt ca nişte ouă de Paşti, curate şi minunate.

Chişinău,

27 martie 1993

Marina ŢVETAEVA

CITITORII DE ZIARE

Se târăşte o viperă subterană,

Se târăşte, duce oameni în spinare.

Şi fiecare – un ziar

Sau mai multe ziare are

(Adică, oricare, în temă,

Cu propria lui eczemă!).

Ticul rumegării demente,

Jurnalier devorator,

Mestecătorul de mastic,

Cititorul de gazete.

Cine-i – cititorul? Bătrân? Atlet?

Soldat? Nici trăsături, nici feţe,

Nici vârste. Deci, schelet – odată ce

Lipsesc chipurile: file

De ziare răzleţe!

Cu care – întregul Paris

De la frunte la buric îşi are

Înveşmântare.

Lasă, fato! Şi tu

Vei naşte un –

Cititor de ziare.

Se cla – „trăieşte cu sora –

Tină – „tatăl şi-a ucis!” –

Se clatină – se pompează

Cu deşertăciune – pentru că

Ne este interzis.

Ce-ar fi pentru aceşti domni –

Apusul sau răsăritul de soare?

Înghiţitorii de goluri,

Cititorii de ziare!

Ziare – citeşte: clevetire,

Ziare – citeşte: al risipei trust,

Orice coloană – nedumerire,

Orice pasaj – dezgust...

O, cu ce vă veţi înfăţişa

La Judecata de Apoi: pete!

Devoratorii de ore,

Cititorii de gazete!

–  Trecu! Dispăru! Se pierdu!

Veche spaimă maternă.

Mamă! Presa, teascul  lui Gutenberg –

Ceva mai straşnic decât pulberea ternă!

Mai bine la cimitir, –

Decât în puroioase lazarete

Cu scărpinători de plăgi,

Cititori de gazete!

Cine feciorii ni-i înveninează

La vârsta anilor în floare?

Amestecătorii de sânge,

Scriitorii de ziare!

Iată, amicilor, – chiar mai puternic

Decât în rândurile aceste! –

Ce gândesc eu, când în mâini

Cu manuscrisul, cu vreo veste

Stau în faţa

– Loc pustiu – nu! – e clar:

Stau în – nefaţa

Redactorului necu-

răţeniei de ziar.

1-15.XI.1935

Traducere de 

                  Leo Butnaru