poeme din "veacul de argint" rusesc

Marina ŢVETAEVA 
(1892 – 1941)

S-a născut la Moscova în familia unui profesor universitar. De la vârsta de şase ani, scrie versuri nu doar în rusă, ci şi în poloneză, finlandeză. Învaţă la Moscova, apoi în pensioane din Elveţia şi Germania. Primele versuri pe care le publică atrag atenţia lui V. Briusov, M. Voloşin, N. Gumiliov. În 1912, se căsătoreşte cu Serghei Efron care avea să lupte în unităţile albgardiste, mai apoi fiind nevoit să emigreze (în exil, colaborează cu NKVD-ul). Între 1914-1917, Marina Ţvetaeva are un roman cu poetesa Sofia Parnok, „trădat” şi în mai multe poeme. În 1922 – emigrează: Berlin, Praga. În 1925, se stabileşte în Franţa. În 1939, se întoarce în Rusia Sovietică. La scurt timp, îi sunt arestaţi soţul şi fiica, acesta fiind împuşcat, iar Ariadna închisă în Gulag, unde avea să se afle peste 16 ani.  Ţvetaeva aproape că nu mai scrie poezie, ci se dedică traducerilor. La începutul războiului, se evacuează la Elabuga (Tatarstan). Nu are un loc de muncă, nu are o casă. La 31 august 1941 se sinucide. Precum cu, respectiv 11 şi 16 ani mai înainte, alţi mari colegi ai ei – Maiakovski şi Esenin.

A editat cărţile de poeme: „Album de seară” (1910), „Verste” (1921), „Tabăra lebedelor”, „Profesia”, „Psyche” (toate – 1923), „După Rusia” (1928), poemul satiric „Vânătorul de şobolani” (1925), „Poemul sfârşitului” (1926). Proză, eseuri, memorii.

 

*      *      *

În fatalele foliante

Nu există ademenire nicicând

Pentru femeie. – Ars amandi

Pentru femeie – întregul pământ.

Inima – a otrăvurilor de iubire

Otravă – mai fidelă ca toate.

Încă din leagăn, femeia

Poartă-ale oarecui fatale păcate.

Ah, e departe până la cer!

Buzele – apropiate-n beznă şi vânt...

– Doamne, nu judeca! – Tu nu ai fost

Femeie pe pământ!

29.IX.1915

*      *      *

Cu mers ecleziastic, plin de demnitate,

Trec printre rândurile vulgului adunat.

La piept – cu preţul a trei moşii –

Ordinul cu care Domnul m-a decorat.

Acum e festinul slugilor mincinoase:

O avere întreagă – în strânsele poale!

Acesta e Regele care de pe tronul ceresc

Fidelilor le oferă ordinile sale.

Jos mâinile, popor! Parada – e a mea!

Şi la pieptul aspru străluceşte solitar

Înflăcăratul Semn al Măreţiei şi Eminenţei, –

Ordinul Leului şi Soarelui – frunza de arţar.

8.IX.1916

                  *     *      *

Dintr-un sobor ai ieşit

La al pieţelor strigăt, chiţcăit...

– Libertatea! – Minunata Doamnă

A marchizilor şi cnejilor ruşi: – Bun venit!

Se întâmplă o straşnică înţelegere –

Liturghia mai rămâne de cântat!

– Libertatea! – Fătucă stricată

La pieptul bezmetic al unui soldat!

26.V.1917

*     *      *

Cărnii – carne, sufletului – suflet,

Cărnii – pâine, sufletului – veşti,

Cărnii – vierme, sufletului – respir.

Şapte cunune, şapte bolţi cereşti.

Deci, carne, plângi! – Mâine pulbere eşti!

Suflete, nu plânge! – slăvit să fii!

Astăzi – sclav, mâine – rege!

Cu toate cele şapte stelare tării.

9.V.1918

           

            Traducere de

                                Leo Butnaru