Pagini de jurnal
30.III.1986
Ieri, invitaţia lui Mihai Dolgan la concertul
„Contemporanului”. Prezenţi şi Vodă, şi Matcovschi, şi Senic. Ultimul urcă pe
scenă cu flori. Finalul – cel de discuţie: una din parodiile cu „amore, amore”.
Sentimente confuze…
Lăcrimează via curăţită. La peste optzeci de ani,
bunica Ecaterina strângea această sevă şi îşi dădea cu ea peste ochiul beteag.
Să-i fi ajutat oare?
Astăzi am definitivat povestioara pentru copii „Punguţa
cu patru bani”, pe care doreşte să o scrie Gelu-de-trei-ani. Cu cinci bani –
nu: argumentul – ar fi prea grea şi n-ar putea-o duce cocoşul moşului. O
pregătesc pentru eventuala includere în volumul omagial dedicat lui Ion
Creangă. M-a solicitat să colaborez Mihai Papuc. Să vedem ce vor decide cei de
la editură.
1.IV.1986
Ieri, din nou la Străşeni. De data
aceasta – şedinţă redacţională „LA” împreună cu pedagogii filologi din raion.
Fără restricţii, instructivă. Întrunire de rezonanţă. Câţiva pedagogi au vorbit
foarte bine: Ivanesi, Olga Nicolaevna, instructoarea în albastru, Luca… Participanţi:
Senic, Dolgan, Anton, Cheianu, Zbârciog, Malaneţchi, Reniţă… Cam mulţi. Însă am
vorbit doar trei: S – D – B.
13-19.IV.1986
Călătorie la
Penza şi prin respectiva regiune rusească. Posibil să scriu
unele impresii în urma vizitelor la baştina lui Mihail Lermontov, Visarion Belinski.
Încolo – note de blocnotes.
Pe când reveneam de la Penza , în aeroportul Vnukovo din Moscova mă
întâlnesc cu Mitică Diacov. Ne amintim cum, acum câţiva ani, într-un decembrie,
pe când ne întorceam din Siberia, de la
BAM (Magistrala Baical-Amur), am dormit vreo două zile şi
nopţi în acest aeroport. Meteorologia!
Printre altele, îl întreb şi de cazul lui Babii. Acesta
se amorezase lulea de cineva din Stavropol. Vine el la Merenişcev (înainte
fusese soţie-sa) şi-i spune secretarului CC că nu mai poate de dragoste. „Cum,
să laşi tu doi copii?” se miră superiorul, care nu avea copii, dar atât de mult
ar fi vrut să-i aibă. În jumătate de oră cazul a fost rezolvat, Babii ajungând
ex-şef la CC al
comsomolului…
Boţu se arată erou, nu glumă! După ce i-a lins laba
atâţia ani acelui cu şpurul (copileţi de porumb, L.B.), acum, post-factum, îl hârâie. La adunarea de partid
(deschisă, să putem participa şi noi, necomuniştii) Ion Gheorghiţă i-a citit
prohodul. Însă cam devreme. Măhărelul se mai ţine…
A plecat redactorul Valeriu Senic. Un altul nu avem.
Cine ştie ce poamă ni se va aduce… Îl pregătesc la CC …
Idei agitate, controversate, tulburi până la oboseală.
Dar, dragii mei, istoria a dovedit-o de atâtea ori că, numai şi numai prin
reforme, aproape niciodată nu poate fi atins scopul propus. Sunt necesare
măsuri radicale. Mai ales în extirparea putregaiului de aici.
25.IV.1986
Timpul remanierilor parţiale. Poate şi frecvente, însă
neesenţiale. Veveriţele şi cercurile rămân aceleaşi. Doar că e transferată vreo
veveriţă dintr-un cerc în altul. Fireşte, e acelaşi şi efectul: în continuare,
veveriţele, precum le duce capul şi energia, învârt cercurile deşertăciunii.
Vechea gardă nu cedează. Ci doar mimează perestroika. Inclusiv secretăraşii de la US , unde se zice că „ideologul”
e Arhi. Cibotaru. Clovnerie, bizarerie!
28.IV.1986
Vineri, un festin, în condiţii „austere”, cu Vatamanu,
Vodă, Suceveanu. Primul şi al treilea – lecturi abundente din file recente.
În redacţie începe să se impună slugarnicul Axentie
(Vatamanu îi spune… Apsentie). Mărginit până la monstruozitate, se bagă cu
telefoanele în urechile şefilor, afişându-şi excesul de zel. Prostia totdeauna
vrea să fie la vedere. Şi cât mai des.
23.V.1986
Pre limba şi în neliniştitul suflet al tuturora:
dezastrul de la Cernobîl !
Toată lumea urmăreşte îngrozită deplasarea norului radioactiv.
Sunt pe cale de a duce la bun sfârşit cartea pentru
copii „Papuceii cu felinare”. În mare, am convenit cu Costică Dragomir –
redactorul. Face-oi şi eu ca Meniuc: zilele acestea am scris două poezii.
Pentru copii. Pentru varianta „definitivă” a „Papuceilor…”, pe care trebuie
să-i prezint în august.
Curând îmi apare proza în revista „Nistru”.
19.VI.1986
La adunarea scriitorilor, am abordat problemele legate
de radio şi televiziune ca prestaţie dezastruoasă.
Alaltăieri, pare-se, îmi telefonează Spiridon Vangheli.
Zice că vrea să-i dau nuveletele publicate în „Steluţa”: intenţionează să
elaboreze o antologie pentru copii. În afară de „Cuibul ciocârliei”. „Nu că ar
fi slabă, îmi explică. Pentru unii ar fi prea bună, însă tu ai şi mai subtile”.
Mai plusez „Cum s-au desfrunzit brăduţii”, „Ceasornicul din măr” şi „Punguţa cu
patru bani”. Le las unde s-a cerut: la „computerul” Titus Ştirbu.
Nr. 6, „Nistru”. Public patru nuvelete. La „LA”, în
iulie, poate, „Mozaicul de gheaţă”.
Maxima însă nu e valabilă şi pentru spiritele mediocre… Ca
cele din nomenclatura f. lăudată, fără să o merite.
Cât de schimbătoare în ţinută sunt chiar şi personalităţile
noastre (provinciale)… Acum două luni, după ce ne făcuse gafa, scoţând în
ultimul moment interviul din pagină,
căşunându-ne destule neplăceri, Beşleagă mă privea cu un soi de spăsire dată
spre cinism. Nu am reacţionat, ţinându-mă firesc. Mai alaltăieri, însă, se
apropie radios, măgulitor, cu interes şi, luându-mă amical de cot, îmi spune că
avusese cu Cimpoi un dialog la radio şi mă roagă să-l aduc de acolo în „LA”. Am
ascultat acel dialog… Face-vom ceva… n-ai cum să rămâi fără personalităţi, fie
ele şi atât de nestatornice. De fapt, personalităţile ar trebui să se
caracterizeze tocmai prin statornicie şi fermitate! Dar de unde!... Giruete…
21.VI.1986
Viaţă de oraş! Abia astăzi auzim pentru prima oară un cuc
zgârcit la numărat, cu glas răguşit. De erbicide, probabil…
24.VI.1986
…Scriitori
cărora poate că li se întâmplă multe în viaţă, însă mai nimic nu li se întâmplă
în literatură… Vezi lista US cu tot cu secretari…
1.VII.1986
Băşcălie chişinăuiană manifestată şi la congresul
scriitorilor din ţară: Prohin spune că, în timp ce vorbea Boţu de la tribună,
câţiva membri ai delegaţiei de la noi îl ascultau cu casca la translaţie în
limba… spaniolă. Clar: din mare respect. Şi ce ar fi putut spune lunecosul de
el?...
2.VII.1986
Fondarea revistei „Orizontul” a stat şi sub semnele
biliardului şi fotbalului: i s-a oferit de sediu fosta sală de recepţie a US,
zisă cu cămin, o sală de biliard şi nu mai ştiu ce separeu, unde redacţia şi-a
plasat zece mese în sala mai mare, în una mai mică – toată conducerea. Masa de
biliard rămăsese acolo, unde fusese. Băieţii loveau bilele, uitând de birou. Se
întâmpla ca, fiind chemaţi la redactor, ei intrau cu tot cu tac, pe care-l
ţineau la picior precum un scutier din Evul Mediu – suliţa. Apoi masa de
biliard a fost invadată de gazete, reviste – dezordine infernală. În vastul cabinet stă una
dactilografa. Băieţii, în schimb, joacă fotbal cu o minge de mărime medie. Şah,
cafea şi ţigări… Distracţiile mai că prevalează asupra muncii. „Orizontul” are
încă a-şi depăşi orizonurile cam înguste, deocamdată. La toate nivelele.
Nicolae Popa povesteşte cazul debutantei în ale poeziei Lo.
Pe când era la Institutul
de literatură „Gorki”. Unele tinerele naive, flămânde, fără bani, lăsate fără
atenţie, se mai aruncau uneori de la etaj. Nu erau cazuri fatale, ci mai curând
– de atragere a atenţiei şi „atestării” – unei „stări artistice”, totuşi.
În cămin, viitoarea noastră tânără poetă se oploşise
eminamente sub masă. Pusese o perdea între picioarele mesei, după care dormea.
Fără nicio exagerare. La un revelion, rămăsese singură. Durere, disperare! Şi
ce se gândeşte ea? Hai să sară peste geam, de la etaj. Cică se urcase pe
pervaz, se înălţă în vârful picioarelor şi, când să sară, cineva – un coleg,
deschide uşa, astfel că, năvălind din afară, curentul de aer o izbeşte îndărăt
în cameră. Mai curând, însăşi protagonista, se vede, a vrut să fie izbită
tocmai aşa. Ei, dar se dă alarma, din celelalte odăi, unde se petrecea de
revelion, vin colegele, colegii. Încearcă să o liniştească, s-o mângâie pe
biata nenorocită. O colegă îi ia capul pe genunchi, îi vorbeşte dulce, cu
compasiune. Poeta moldoveancă varsă lacrimi, suspină. Dar – culmea! La un
moment dat, vede ciorapii roşii, frumoşi de pe picioarele colegei care o
mângâia. Şi, printre lacrimi şi sughiţuri de plâns, „reprezentanta noastră” o
întreabă brusc pe sora ei de caritate: „Da cât… cât cos-tă… cior… ciorapii
tăi?”
Poftim tragicomedie cu o mucoasă moldoveancă la Moscova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu