DIN MARILE POEME

Traduceri: Leo Butnaru

Velimir HLEBNIKOV

 (PARĂSIND CAUCAZUL)

De-a lungul pârâului cu unde de cleştar

Galopam precum un muezin dement.

La 40 de verste depărtare mă chemase CK* la interogatoriu.

Din când în când în cale ne apăreau catâri. Călăreţul care mă-nsoţea

Coti pentru puţin timp în curtea sa. Galopasem deja

Cam la cinci verste. „Ia şi mănâncă!” mă-ndemnă condrumeţul

Rupând dintr-o turtă aurie, din mers întinzându-mi şi

Brânză jilavă şi un ciorchine albăstrui

Ce semăna c-un cuib cu ouă sinilii de şerpi, rămas

Fără maternă supraveghere.

În galopul cailor mestecam cereştile daruri.

Caii îşi atingeau coapsele şi-ncurelările şeilor.

Zâmbetul albea între buzele condrumeţului.

„Ia şi mănâncă, tovarăşe!” zise, întinzându-mi din nou

Un ciorchine cu ochi marini.

Astfel la poale de munţi călăream chemat la înterogatoriu.

Uscat, praful laptelui de bivoliţă-mi trosnea-ntre dinţi.

Apoi l-am înmuiat, sorbind dintr-un burduf cu vin

Legat de oblânc alături de o torbă plină cu făină aurie.

Pe de lături, păduri în care bătrânele tulpini

Din vârf la rădăcină erau învăluite-n mahmureala ceţii

Din vreme-n vreme străbătută de mistreţi ca glontele de iuţi.

Negreau cărbuni de focuri stinse, albea spuzirea scrumului,

Albeau ciolane mari de vite.

Iar uneori, precum o potopire, câte-o turmă ne ieşea în cale

În laie vălurare de mare vie. Curând se-ntunecă şi mohorâtul defileu.

Râul clocotea negriu în dreapta, pe mii de pietre înflorindu-şi spuma.

Se-ntunecă de-a binelea. Ne-mpresurară mrejele de stropi.

Ne-acoperi găuritul burnuz al burniţei. Dintr-o dată

Înfricoşătorul defileu mi se-arătă precum o carte-n mâinile

Unui cititor nepământean, deschisă

Pentru ochii altor lumi. Aulul

Împresurase stâncoasa culme, steiurile căreia păreau

Litere din scrieri neînţelese.

Un roş’ podmol se avânta spre cer, înălţimea-i

Cam la jumătate de verstă ajungându-i; podmol deschis

Ca tărtajii unei cazanii citite de ochi misterioşi.

Însă eu nu desluşii cerescul cititor, deşi părea

Că el va fi pe undeva pe-aproape. Vede-se

Era acoperit de cealmaua ploii.

Jos, ca-ntr-o-ndatorire de serviciu, râul bolborosea învolburat.

Câte un arbore însingurat încerca să adumbrească bolta.

Iar paginile-n care erau descrise ultimele sute de mii de ani

Erau nemototolite, ’mpurpurate. Registru de târgoveţ? Sau

Descrierea iubirii, duioase, gingaşe, ceţoase?

Precum degetele mâinii, peste filele de piatră albeau fâşii de nori.

Ale căror milenare înşiruire de-apuse evenimente

Stăteau acele rânduri caligrafiate-n steiuri?

Peste o zi, CK a încheiat ancheta inutilă

Şi eu, constrâns de-mprejurări, părăsii cu trenul smeadul Baku.

În adânci prăpăstii aburea recea respiraţie a râului; în

Giganticii saci plini cu prăbuşiri în gol, unde amurgul

Era un trepăduş servil în faţa tăriilor cereşti. Acolo

Eu descoperisem templele diverselor vegetaţii

Şi cinurile lor înalte, şi gloatele lor verzi. Acolo

Am cules ciorchini din vii sălbatice, până la sânge

Zdrelindu-mi, înţepându-mi palmele. Însă am plecat...

Văioagele prin care-am colindat cândva acuma nu erau decât

Sacii unor albii secate, unde se tăinuiau

Altarele florei alpine. Undeva pe-acolo

Mai dăinuie un păr bătrân în care vâscul – floarea zeilor –

Îşi profilase abundenta colonie care chinuia nodurosul arbore,

Sorbindu-i sângele care-apărea în roşii petale.

– Vă spun adio tuturor!

Adio, seri în care zeii nopţilor, păstori brumaţi,

Îşi mânau cirezile spre sate-ntraurite prin care

Alergau bivolii şi aburul mirositor al laptelui se răspândea

Ca-ncoronarea unui arbore crescând spre cer

Întru contopirea sa cu norii. Adio, bivoliţelor ce-aveţi

Ochii gri-întunecaţi, întemniţaţi

După negrele gratii ale genelor prin care

Străbat ale maternităţii blânde raze ce învăluie şi viţeluşi

Şi oameni. Adio,

Amurg sau miez de noapte, când

Şi întunericul şi bivolii negreau a nor comun

Şi eu dădeam mai mult pe dibuite

De coarnele lor plate. Adio, vouă

Arămii ulcioare sau amfore purtate

Pe creştetul femeilor cu priviri triste

Şi mersul negrăbit, şovăitor. Adio!

____________________

 *CeKa (Cerezvâceainaia komissia) – Comisia Excepţională – organizaţia poliţiei secrete bolşevice, creată în 1917.

Vara-toamna anului 1921