DIN CARTEA LEOLOGISMELOR

Leo BUTNARU

                 DIN „CARTEA LEOLOGISMELOR” (I)

·  Ave, Cesar, mârâitorii te salută!

·  Cel mai indicat este să priveşti „capodopera” „Pătratul negru” de Malevici din spatele acestei pânze, adică de acolo, de unde pătratul negru pur şi simplu nu se vede.

·  Variante: E pur si muove = Iepurele se mişcă; E pur si muove = E pur şi mişcă; E pur si muove = Iepure mov.

·  Cu cât oamenii sunt mai mici, cu atât lumea se teme mai tare de ei.

·  Postmodernismul? – Critica raţiunii piure.

·  La 60 şi ceva de ani, la + 3 ⁰C e precum la – 3 ⁰C la – 30 de ani…

·  Caragiale este autorul „Mo(ro)mentelor”…

·  Destinul entuzi(v)astului.

·  Una din cele mai frecvente minciuni pe lume: „Ne pare rău, dar…”

·  Toate fiinţele sunt egale în faţa nemuririi, pentru că pur şi simplu aceasta, nemurirea, nu le priveşte.

·  Domnul Cio-Cio (baro)San.

·  La bancomat, făcu stop cardi(a)c.

·  La o competiţie de şah: mută calul, iar efectul e ca şi cum ar mişca măgarul.

·  Poezia pentru poezie? – Un lucru în sine care devine, de fapt, un lucru în tine, cititorule.

·  S-a ars cu ars poetica.

·  Minte clar(ă)…

·  (Tai)Face-a-Face.

·  Atunci când îţi revine doar gaura covrigului, nu importă cât este ea de mare. Situaţia se modifică şi contează doar când îţi revine covrigul propriu-zis: cu cât gaura lui e mai mare, cu atât mai bine.

·  Avantajos ar fi acelaşi lucru cu: avanta-sus.

·  Asupra a toate se poate schimba unghiul de vedere şi numai în ce priveşte cerul soarele – nu; în aceste cazuri putând să ne schimbăm doar unghiul dedesubt cerului, dedesubt soarelui…

·  Exces de precauţie: dacă e însoţită de oarecare speranţă… speranţa că…

·  Ion Ţiriac: român get-buget.

·  Actorul a jucat atât de prost rolul, încât a făcut din Tartuffe – Tar-tufă!

·  România şi românii rămân a fi nedreptăţiţii marelui roman al istoriei, intitulat: „În căutarea spaţiului pierdut”.

·  Pensie? Ai putea spune chiar o… (sus)pensie, în care, din păcate, „sus” înseamnă „jos” (ce rimează cu… nemilos).

·  A face armăsar din… îndobitocirea ţânţarului.

·  Plaja nudiştilor: în doi, regele şi regina sunt goi.

·  Şi toate dezamăgirile nu se termină cu asta: murind, rişti să reînvii…

·  Într-o anumită măsură, mariajul echivalează cu privaţiunea de libertate, iar adulterul – cu braconajul în afara faunei.

·  Paul Goma de la Man(ch)a.

·  Nu este exclus (în acest „domeniu” nimic nu poate fi exclus!) că moartea nu e decât o concomitenţă de monstruozitate abominabilă şi frumuseţe fatală.

·  Recidive, recidive cu reci dive…

·  De fapt, un interviu e un… exterviu. Pentru că mărturisirea e o „trecere” din interior în exterior, nu?

·  Poate că vreodată va fi altcumva, astăzi însă mai este încă: Trans(i)nistria…

·  Fabula „Creierul şi furnica” (de bibliotecă).

·  Pasărea Phoenix pre limba ei arde.

·  Noaptea a trecut neobservată, pentru că era întuneric.

·  Nu o dată, aşa-numita abatere lirică e de fapt o abatere câmpii.

·  Un dram de sare atică în opera dramatică.

·  De fapt trândăvia e o… trândămoartă…

·  Şi totuşi, duhul nu se dă, ci se ia…

·  Dat fiind că astăzi până şi copii de 2-3 ani sunt „legaţi” de computer, de aia îl şi auzi câte pe unul dintr-aceştia zicând: „Mă skype în pamperşi!”

·  Termodinamica la C⁺ şi… tremurodinamica la C^–.

·  Cum s-ar spune, cel cu ex-poziţia sa înaltă poate ajunge obiect de expoziţie de speţă joasă.

·  Da, cum zice zicala: Cu sufletul la gură. Dar, sigur, există şi cazuri când suntem cu gura la suflet!

·  Viaţa şi moartea nu par să aibă nimic cu constituţia şi totuşi, nici pe ele nu le poţi încălca nepedepsit (uneori – fatalmente).

·  Fiecare mort are un „vino-ncoa’”!

·  Nu citeşti o carte ca să înveţi numaidecât să vorbeşti mai frumos, ci, eventual, să înveţi să mai şi taci.

·   Sextus Propertius – în sex păstrează proporţiile.

·  Peisajul e ceea ce poate fi fotografiat doar pe propriul său fundal.

·  Amor, alias Eros s-a reprofilat: din arcaş – a devenit (e)pistolar.

·  Save: Salvaţi textele din computer şi sufletele voastre…

·  Dacă o femeie ar trebui să aleagă între a sfărâma un blid de porţelan şi a sfărâma o inimă, nu e greu de prevăzut decizia ei…

·  Vederea slăbeşte (ne)văzând cu ochii…

·  A supravieţui e un fel de a supragheţui; adică, de a rămânea la suprafaţă – fie şi pe gheaţă, dar la suprafaţă.

·  Asta e: mulţi din cei declaraţi fenomenali nu sunt decât nişte nominali ordinari…

·  Cvasirealitatea sau chiar irealitatea poeziei contribuie şi ea la constituirea (componenta mentală; conştiinţa), construirea şi complinirea realităţii propriu-zise.

·  După orice jurnale de modă ar fi îmbrăcată Angela Merkel, ea rămâne exemplul de necombătut că, precum  zice proverbul, nu haina îl face pe om, cu atât mai mult – pe cancelar.

·  Iar haita de haidamaci – haida prin maci!

·  Obişnuinţa e a doua natură? Păi, chiar vă imaginaţi că dulăul are atâtea tone de lichid în el, ca să stropească toţi stâlpii, toate colţurile? Asta e: obişnuinţa de a ridica piciorul…

·  A te împrieteni cu cineva, într-un fel înseamnă să-ţi modifici cât de cât modul de viaţă. Iar prietenia în general chiar înseamnă un mod de viaţă.

·  Pe un perete cu câteva opere de artă pe el viitorul se vede mai desluşit decât la orizont.

·  De regulă, pentru teatrul unui actor sunt scrise piese care exclud sinuciderea la începutul sau în mijlocul spectacolului. În teatrul absurdului însă ar putea exista excepţii.

·  Din retro-perspectiva morţii, noi suntem veneticii.

·  Negând ceva care într-adevăr nu există, de fapt îi oferi şansa de a exista (pe durata negaţiei tale).

·  Delirul ar însemna transformarea în masă a gândurilor în sentimente.

·  Pe creasta dealului drumul face echilibristică între oboseală şi rostogol.

·  URSS? Bolşevicii au înjghebat un stat, dar nu au construit o patrie.

·  Trandafirul propriu-zis e generos, şi doar petalele sale sunt egoiste: ne iau ochii.

·  Dacă povara dorinţelor îţi pare grea, eşti uşor de învins.

·  Picătura este punctul care se poate întinde până devine virgulă într-un text răsturnat.

·  Alegeţi adversarii în conformitate cu concepţia ta despre victorie şi râvneşte victoria în conformitate cu concepţia ta despre înfrângere.

·  Încearcă să supravieţuiască, spre a muri nu de urât, ci de moarte bună.

·  Nu fiece răposat supravieţuieşte până la înviere.

·  Orizontul e hotarul după care ochii încep să-şi piardă lumina.

·  Semn că te încearcă delirul e şi tentativa ta de a pune pe cântar firul de nisip.

·  Cele mai încâlcite sunt drumurile pe care ţi le trasezi în minte.

·  A te lăsa în voia cursului apei înseamnă a pierde drumul.

·  Dacă nu începi să cauţi ieşirea, nici nu-ţi dai seama că ai putea fi în labirint.

·  Gândul insensibil duce la sentimente de gheaţă.

·  Creierul în delir îşi supravieţuieşte propria menire.

·  Pe scoarţa mesteacănului, şirul de furnici aleargă concomitent cu pauzele dintre ele.

·  Gândul e drumul care goneşte pe alături de distanţă, depăşind-o fantastic de mult.

·  Vine o vârstă de la care încolo nu mai are rost să nu-ţi recunoşti înfrângerile posibile.

·  De-ai trăi veşnic, ar însemna pur şi simplu să-ţi faci de cap.

·  Orizontul – unul din simbolurile vizibile şi enervante ale neputinţelor omului.

·  Dacă nu ar exista ruine, nu ar exista nici motive, nici repere pentru reînnoiri şi originalitate.

·  Distanţa făcută ghem nu e decât un punct mai mare.

·  Un fel de contra-viteză: eşti depăşit de o zi trecută.

·  Ieşire? În trecut numai se intră.

·  În anumite cazuri, arta postmodernă pare a se lua peste picior pe sine însăşi.

·  Absenţa sentimentelor trezeşte sentimente. Şi ce mai sentimente!

·  Odată ce Gogol răspundea la numele cu patronim Nikolai Vasilevici, Google ar trebui să răspundă la apelul Google Larry-Sergeyevici.

·  Dumerirea ar fi ca şi cum o d(r)umerire.

·  Zi de zi, puţin câte puţin, devii mai bătrân decât tine însuţi.

·  Centralul finalei mondiale la fotbal a fost dus la ospiciu: ieşise să arbitreze cu un flaut în loc de fluier.

·  Orice semafor – parcă şi el vinovat de omor.

·  Pe meleagul natal – al cimitirului meleag mortal …

·  Carte frumoasă, cu cinstea pentru cel care te-a scris, nu e nevoie să fii buricul pământului, dar uricul pământului – de ce nu ai fi?

·  Prin menirea ei, metafora pare a căuta asemănări între obiecte, fenomene, dar, în „realitatea”, nu scoate în evidenţă decât deosebirile.

·  Doamne fereşte să ajungă Irod director la maternitate!

·  Tabla înmulţirii îi satisface pe toţi. Discordia începe odată cu trecerea la tabla împărţirii.

·  Se întâmplă să te enerveze şi trilul privighetorii: când te împiedică să urmăreşti cu atenţie număratul cucului.

·  În registrul divinităţii, Omul se naşte, scris, cu „O” mare. Iar dacă ajunge scris cu literă mică, deja asta nu mai intră în competenţa proniei.

·  Copilăria – judecata de… dinapoi, bătrâneţea – judecata de apoi…

·  Cu acelaşi succes, Pierre-Jean de Béranger poate fi numit Pierre-Jean de Déranger...

·  Avem de toate, n-avem doar încotro.

·  O doamnă sob(r)ă.

·  Părerea unei doamne (fereşte!)…

·  Poetul latinoamerican Ruben Dario era supranumit Samson al metaforelor. Amintindu-mi de legenda cu lupta lui Samson cu leul, eu, modest cu desăvârşire, mi-aş dori „umilinţa” de a fi numit: Leul metaforelor.

·  Bacovia şi Puşkin: Adio, pică frunza şi dama de pică…

·  Individul ca singularitate? Să fim atenţi (şi chiar… serioşi): individualitatea conţine dualitatea. Deci, nu eşti singur nici în propria singurătate!

·  Mărturia unui îndrăgostit: Lidia a fost „Lidiada” şi „Osânzenia” mea…

·  Poţi să ai lumea la picioare, însă de nu ai şi lumină la picioare – te împiedici, cazi în plină lume.

·  Lupul pentru lup este om.

·  Arier(i)garda.

·  Apa sâmbetei e cea după trecerea căreia nu rămân nici chiar pietrele.

·  S(t)area culturii.

·  În marele oraşe, centrele diferă, periferiile se aseamănă în ecuaţia: lux – mizerie.

·  Pe lângă mahăr – fanfară fanfaroană.

·  Probabil, mai mulţi intelectuali se formează între Biblie şi Bibliotecă, adică – în ambele.

·  Omul trăieşte la paradoxala răscruce „Înainte”. Pentru că înainte  înseamnă şi cândva, demult, dar şi – cândva în viitor. În fond, şi într-un sens şi în celălalt, înainte pare a fi o singură axă, iar răscruce devine din cauza că această axă e întretăiată de umbra bietului om derutat chiar şi atunci, când pare a fi cel mai determinat.

·  Horo-scop în sine. Sau – destin pentru destin, ca un fel de artă pentru artă.

·  Şi la Paşti sunt mulţi beţivani, dar parcă mai puţin vizibili.

·  Alba ca Zăpada şi Albul ca Omătul.

·  Până şi poezia mare – ei bine, să mai scădem puţin măsura: până şi poezia bună ajunge de la răsfăţare – la răsuflare.

·  Comediantul Benny Hi-hi-hi-ll!

·  Adrenalină? Deloc lină…

·  Leonid Ilici Brejnev?... Pur şi simplu, o matrioşcă cu (auto)decoraţii.

·  Vorbirea directă e credibilă, dacă e şi scurtă. Când e lungită, apar ocolişurile, indirectul.

·  Momente în care ai vrea să fii şi mai singur, încât până şi alter ego ţi-e în plus.

·  Lasciate ogni speranza?... Totuşi, să nu pierdem speranţa de a găsi, în sfârşit, calea mântuirii pe care omul să păşească din prohaos în pronaos…

·  Să vezi ce rece e la cuvânt! De parcă i-ar ninge din cerul gurii…

·  Semnul de întrebare s-a vindecat deplin – a devenit semn de exclamare!

·  Se întâmplă că cel mai a naibii îşi iese din minţi tocmai cei care nu au aşa ceva.

·  Insul orbit de fanatism se poate cunoaşte şi după ochii săi foarte holbaţi.

·  Diferenţele de interpretare într-un roman-fluviu? Poate şi din motivul că el este început într-o epocă, dar e terminat în altele, în care autorul putea să mai prindă la minte, dar şi să-şi iasă din minţi.

·  Nu o dată, mângâierea pe cap duce la pierderea minţilor.

·  Cel mai bun prototip al pietrei filozofale ar fi cutea, nu?

·  Câinele ăsta din lanţ atât ce mai dă de coadă la toată lumea, încât stăpânul se gândeşte că ar fi fost mai bine să-l lege chiar de coadă, nu de gât.

·  Diferenţa faţă de adevăr şi neadevăr: acest de-al doilea nu poate fi niciodată gol.

·  O stea norocoasă: nicicând nu va fi populată de oameni.

·  Cel mai des se pune capăt zilelor – noaptea.

·  Dacă îşi pune capăt zilelor, nu înseamnă că îi rămân de trăit nopţile.

·  Viaţa care ne învaţă multe e de fapt o autodidactă.

·  Vrăbiile visează la coliva uliilor: e mult mai mare decât a lor.

·  Nu o singură dată, unicele cuvinte despre libertate pe care le poate spune un popor sunt cele din imn.

·  De cele mai multe ori sunt traşi de urechi trăgătorii cu urechea.

·  Pentru a intra în vasta istorie a lumii, mulţi au trebuit să fie ţinuţi la mare strâmtoare.

·  Cei care au despre sine o părere foarte înaltă trebuie să locuiască la ultimul etaj: să nu deranjeze vecinii de sus.

·  Chiar şi în cele mai nobile cazuri, nu se poate striga „Ura!”, eliminând complet senzaţia de urlet.

·  Uneori nopţile sunt atât de întunecoase, încât prin ele nu se văd nici chiar visele.

·  Da, limba latină e moartă, însă, la Judecata de Apoi, va Învia şi ea, ca orice muritor de cândva.

·  Iluzia în reacţie cu taina a(u) dus la o forţă, de nu inimaginabilă, sigur – la cea mai mare forţă cunoscută de om în nestăvilirea, implacabilitatea ei. Din iluzie + mister s-au născut toate religiile din lume. Vag + vag a dat cea mai impetuoasă putinţă a… neputinţei umane. Nesigur (vag) + nesigur au dat incredibila siguranţă în certitudinea existenţei Zeului. Zelul incertitudinii a creat Zeul absolutului. (Să ne oprim aici, pentru a nu cădea în tratat… – pardon: în păcat…)

·  Mai agresiv decât feminismul? Feminimfismul…

·  A lupta pe baricade şi baricoate.

·  Un personaj picant… jos.

·  La 80 de ani ai săi, s-a căsătorit rece(nt).

·  Ce deosebire infimă între numele unui mare poet, Dante, şi cel al unui asasin de poet – Dantes…

·  Un poem se poate termina în coadă de peşte sau în rimă, ceea ce, de fapt, e cam acelaşi lucru.

·  Păcat că se numeşte Maxim, în realitate fiind atât de minim…

·  Elevul care, fie şi din neştiinţă, a citat greşit din Eminescu: „Ce-ţi pasă ţie, chip de lup?”, probabil ar trebui să aibă o notă mică, dar de trecere pentru această eroare sugestivă nu  doar poetic, ci şi… filosofic, se pare.

·  Mai ai ceva noroc, dacă ceea ce te-a lovit s-a oprit în moalele capului, neajungând în moalele inimii…

·  Dio(B)scurii.

·  Tehnica securităţii e de două feluri: 1) cea de a te proteja şi 2) tehnica Securităţii de a te anihila.

·  Regenţa e un lucru necesar de-a reglementa timpul săriturii unui minor din (şo)tron – în tron.

·  Uniunea Sovietică a fost o bombă cu ceas (orologiul Kremlinului).

·  Cum poţi visa la victorii, odată ce crezi că nu ai duşmani?

·  Oare chiar nu se mai poate salva nimic din aromâni, decât deznădăjduitul dat din mâini?

·  În infinit, totul, în afară de „însuşi” infinitul, poate fi în mărime naturală şi doar „însuţi” infinitul nu poate fi decât în măsură… nenaturală, din motivul că pur şi simplu el nu are o măsură, fiind incomensurabil. Or, dacă dorim să rămânem în paradox(ul paradoxurilor), putem spune că infinitul poate fi doar în incomensurabilitate nenaturală.

·  Hotelul „Othello”. Vă daţi seama ce se întâmplă acolo, nu?

·  Dacă Diogene ar fi ştiut că în faţa butoiului său se postase aprigul împărat Alexandru Macedon, lumea nu mai cunoştea maxima: „Dă-te la o parte, că-mi iei soarele”.

·  Cine se trezeşte mai dimineaţă, riscă să facă mai multe prostii în decursul zilei.

·  Dacă ai scrie „Lauda raţiunii pure” s-ar putea să fii în deplin acord cu Kant, care a scris „Critica raţiunii pure”.

·  Cum se numeşte cea care duce de nas mai mulţi bărbaţi? Ducesă.

·  Bagă de seamă: când îl traduci pe Jaques Prévert, vezi de nu-l… Pervert(i)!

·  Viitorul îndepărtat?... În ce priveşte moartea individului sau chiar cea a omenirii, acest/ acel viitor este fabulos de apropiat!

·  Totul e reciprocitate: dacă tu faci o alegere, şi alegerea te face pe tine.

·  Vor vedea ei şi alţii ce greu e ca, de la un timp încolo, să ai ceva bani, dar să nu mai fii tânăr…

·  Osana in mens sana!

·  Serialul TV Sclava Dinosaura.

·  Şi-au propus amabili să treacă la per tu, dar de fapt au rămas la per eu.

·  În ale cântului, Orfeu a fost un orfe(u)vru.

·  Zadarnic cred unele doamne că atunci când îşi schimbă cremele, îşi schimbă şi temele: temerile rămân.

·  Pantalonul e lucru mare! De aia chirurgii pot transplanta fără probleme piciorul vreunui african unui european.

·  A deregla câte ceva nu strică, pentru a face din ordine ceva estetică.

·  Ghiveciul poetic se numeşte: ghivers.

·  Ghemul – libertatea (con)strânsă a firului.

·  …Când poporul e un anonim unanim…

·  …Astfel că s-a concluzionat: nimic nu poate fi demonstrat, ceea ce şi era de demonstrat.

·  Nicidecum nu se poate juca rolul de privighetoare – rolul de privighetoare numai se cântă.

·  Uneori, cea mai reuşită partidă de şah poate fi jucată cu figurile de stil. 

·  Viaţa e atât de scurtă, încât mai că-ţi vine să o cronometrezi cu secundometrul în mână…

·  …Dacă zarul îţi cade şa(n)se-şa(n)se…

·  La masă, vampirii au şerveţele din sugativă.

·  În seducţii şi amoruri „furate”, Cleopatra era – Cleptopatra.

·  Reînvierea ar fi antonimul reîncolivării.

·  Dacă mărul din rai îi cădea în cap lui Adam, sigur că nu se întâmpla ceea ce i s-a întâmplat lui Newton. Şi totuşi, cursul lumii putea fi altul…

·  În starea sa de stat, patria se poate mărita cu ea însăşi…

·  De cele mai multe ori, neîncrederea în sine vine din motivul neîncrederii în ceilalţi.

·  A se afla care e provenienţa dispariţiei generale. Provenienţa – minus providenţa = dispariţie.

·  Uneori, poetul, dar şi cititorul, e om normal la minte şi ţicnit la inimă.

·  Probabil, cuvintele înaripate sunt eficiente atunci, când coboară cu picioarele pe pământ.

·  Simplă aritmetică: Orice venit se împarte cel mai bine la unu.

·  Tifla e sora mai mică a… Vă daţi seama a cui.

·  Adevărul gol-goluţ nu e obligatoriu ceva obscen.

·  Aforismul poate fi cu adevărat o capodoperă, adică – opera capului adevărat.

·  Macara de ridicat dispoziţia.

·  Ochiul saşiu are un punct de vedere aparte.

·  A fost cruţat: pedeapsa capitală i-a fost comutată în pedeapsă provincială.

·  De regulă, cărţile cu un conţinut adânc sunt cărţile cu un conţinut înalt.

·  Nu se poate să dormi ca dus. Cel puţin, conştiinţa ta ar trebui să sufere de insomnie. Aceasta e un fel de obligaţiune, de datorie predestinată.

·  De fapt auriul e cărunteţea toamnei.

·  Cu precădere, voi scrie despre pre-căderea URSS…

·  Timpul e absolut ceva pe vec(h)i.

·  Adevărul nu e totdeauna „pur”, explicit, fără „concrescenţe”, încât nu ştii ce o fi mai important la el – subînţelesurile sale sociale sau supraînţelesurile metafizice (posibil – divine).

·  Toate la timpul lor. Inclusiv timpul.

·  Mormântul anonimului necunoscut.

·  În epoca încălzirii globale urletul urşilor polari e de neconsolat.

·  Pe unii îi roade invidia, iar pe alţii ea pur şi simplu îi înghite de-a-ntregul.

·  O seară de vară atât de liniştită, de parcă ar fi murit toţi ţânţarii.

·  În special, de claustrofobie sufereau cei din imperiul Claustro-Ungar.

·  Când nu are oratori care să-i vorbească aprins, mobilizator, pe faţa de zeci de metri lăţime a gloatei se aşterne plictisul ce-i ţine neschimbată ignoranţa.

·  La Paştele cailor cade exact odată cu la Paştele măgarilor.

·  Ce bine că e Happy End! Ce trist e că Happy are End…

·  Dacă iubeşti alter ego-ul,  să nu contezi pe sentimente reciproce.

·  În gândul său mic, fluturele înjură omul care a stins lumânarea, astfel salvându-i viaţa.

·  Chiar dacă totdeauna vei spune totdeauna se va întâmpla sau nu exacta acelaşi lucru ca şi atunci când niciodată nu spui niciodată.

·  Dat fiind că din peştişorul de aur nicidecum nu poate ieşi o ciorbă de peşte, cel mai bine e să te rogi de el (una din cele trei dorinţe, nu?) să te asigure cu o ciorbă din peşte de aur. Astfel, şi peştişorul va fi întreg, şi tu sătul.

·  La cât noroc şi la câţi bani a avut, dacă Ganni Versace ar fi zămislit şi nişte fii, bineînţeles că aceştia se năşteau în cămaşă; fireşte, marca Versace.

·  S-a născut în cămaşă, care însă s-a făcut ferfeniţă înainte ca el să conştientizeze asta.

·  Anunţ: Nu reparăm cămăşi în care v-aţi născut.

·  În fine, am izbutit să privesc dincolo de orizont: vă asigur, nici acolo nu e mai bine decât la noi…

·  Eu nu voi înceta nicicând să mă uimesc, pentru că m-aş uimi nespus şi pe multă vreme, dacă ar fi să încetez să mă uimesc.

·  Judecând după câte ştie lumea noastră, se vede că Adam a muşcat din mărul cunoaşterii doar o fărâmă infimă.

·  Sau şi mai dur: judecând după câte ştie lumea noastră, îţi vine să crezi că, de fapt, nici nu a gustat din mărul cunoaşterii, nu tocmai să muşte din el.

·  Încă nici nu s-a început săpatul tunelului, dar la ambele lui capete viitoare lumina deja aşteaptă.

·  Goana veveriţei în colivie te duce la gândul că, probabil, sensul vieţii e unul giratoriu; o tentativă de a-ţi prinde propria coadă…

·  Din practica producerii energiei electrice: au montat un rotor la colivia cu veveriţă…

·  Enciclopedia copilului: „Vreau să ştiu!” Enciclopedia bătrânului: „Nu mai vreau să ştiu nimic”.

·  Epocă… (e)pocăită.

·  Elegia e zaharina pentru cei care suferă de exces de fericire.

·  In vino veritas? Mai rău: deja adevărul a e în tărie (palincă, vodcă…).

·  Sentimente demo-date (cu spray).

·  A avea forţa voinţei şi voinţa forţei poate constitui un singur lucru, însă pot fi şi lucruri absolut diferite.

·  Un strop de nicotină poate ucide un cal, însă centaurul supravieţuieşte graţiei jumătăţii sale de om.

·  Către un diavol: „Şi de azi încolo îţi voi pricinui bine, să te desfiinţeze!”

·  I-a dat libertate sincerităţii şi ea nu a mai revenit.