joi, 3 noiembrie 2016

ANTOLOGIA A AJUNS, AZI, ACASĂ...



POEME DIN PRIMELE MELE DOUĂ CĂRŢI, INCLUSE ÎN ANTOLOGIA COTA DE ATENŢIE, 2016


ARIPĂ ÎN LUMINĂ
 (Cartea moldovenească, 1976)       



PEISAJ
 
Purpuriu e tractorul
trecând peste câmp – enorm
mac sunător
ce-şi afânează solul din
jurul propriei sale tulpini.

Hei, hei!
               Cum e
trac-to-ris-tu-le
ziua întreagă să vezi ciocârlia
dar
să n-o auzi?!

1971


DIPTIC CHIŞINĂUIAN

  1. L o c

Locuiesc pe strada Frumoasa,
în partea oraşului unde
turnul televiziunii străbate asfaltul
precum Osia Lumii.

Aici totul e foarte concret
concomitent – neobişnuit
zi şi noapte persistând o
stare de lumină
şi sunet
vibrând printre nucii vecini cu
plopii ce par
uriaşe bujii la arderea internă a
oricărui anotimp;

aici – unde vrejurile viţei-de-vie se-ncâlcesc lesne
cu cablurile electrice
care la rândul lor se confundă cu
celebre strune –
     aici
zi şi noapte persistă o stare de lumină şi
cântec.

  1. A n    f ă r ă    i a r n ă

Golaşe sunt grădinile,
                                    parcurile oraşului.
În jurul lor – macarale şi
turnul televiziunii
par foarfece întinse ce ar vrea
să croiască
pânza cerului:
                       de
şapte ori măsoară,
apoi...

Cade zăpada.

Şi oamenii înfloresc
asemeni crengilor
de liliac
alb.

1972


ELEGIE PENTRU NAZIM HIKMET

Undeva
oamenii şi-au ucis speranţa
şi până la mine ajunge sângele cadavrelor albastre
ajunge ceaţa.

Colorată elegie a văzduhului
presărat cu praful melodiilor orientale
alene suflat din clarinete...

Îmi pun în faţa ochilor inima
                                                şi cânt
spre-a nu vedea despărţirea de ţară.
Rechem pe buze cuvintele
                                                                şi cânt
spre-a înăbuşi glasul minciunii.

                                                   ...şi cânt
totdeauna având
o bucurie minusculă
                                                  barem
cât umbra unei sărbători.

1972


PRECUM PUMNALUL


Către amurg
priveam neprihănitele roze
în infime clipe simţind
marile daruri ale odihnei
pe care ţi le-ar putea oferi
o îndelungă duminică doar...
                                                 Dar
subit şi crunt
erupse furtuna: izbit orbeşte
ramul îşi repezi spinul
în inima privighetorii oploşite în
boschetul de trandafiri...

1972



MOTIV HISPANIC

               Ai! Între albii muri hispanici
               negrii tauri ai tristeţii!
                     Frederico Garcia Lorca

Lăsând toreadorul nemişcat
reuşi să fugă din arenă.
Îşi spunea că la sfârşitul străzii
                                                vor începe
libertatea lui şi tihna...

...dar i-apăru în faţă câmpul roş’-aprins
andaluzul câmp împurpurat
şi-nnebunitul taur îşi înfipse
                                       coarnele-n ţărână
aruncând spre ceruri
                                  rădăcini şi floare
sângele de maci.

1972


AMURG

Îngrijorat
desprind cu grijă
aripile albinei care
s-au lipit de marginea cadei cu must...

Unde s-o duc?
În care stup?

1971


CELEI CARE PLEACĂ ZÂMBIND

Neapărat
                şi neapărată apari în toate gândurile
precum e nelipsit conturul soarelui
în desenele copiilor – pe
colbul satului, pe tabla şcolii
pe asfaltul oraşului, porţi şi garduri
pe nisipul litoralului...

Apoi numaidecât pleci din toate bucuriile
îndepărtându-te peste câmpuri arate în care
fiece bulgăre mai mare decât pumnul
ar trebui să fie, pesemne
mormântul păsărilor ce au cântat în cerul pământului
stingându-se peste întinsurile lui
şi, de foarte demult – până astăzi
au tot căzut rând pe rând
înhumându-şi albastrele oseminte
în bulbii ţărânii
cât inima de mari.

Neapărat
                şi neapărată pleci din toate bucuriile
precum pleacă dimineaţa din fiece zi
duminica – din fiece săptămână
primăvara – din toţi anii
tu, cea cu lianele viţei-de-vie lăsate pe coapse
cu înrourata gură întredeschisă a zâmbet...

1972


CUVINTE ŞI ANOTIMPURI

Cuvintele se schimbă concomitent cu anotimpurile.

Vorba viei mai întâi se numeşte poamă, ciorchine,
apoi must sau vin,
iar cuvântul frunză toamna îşi schimbă valoarea
în aur ieftin.

Silabele ninsorii sunt folosite doar iarna
şi rar de tot primăvara
când creşterea fructului aruncă petalele
din cuibul florii.

Vorba verii – cuvântul iarbă –
iarna se numeşte ierbar.

Vorbele verii – privighetoare, ciocârlie –
nu ne umple auzul în anotimpul tencuit cu zăpadă
iar de se întâmplă totuşi să fie amintite
predestinat au în jur cuvântul colivie –
sclavi însoţindu-şi stăpânul la petreceri cu cântec.

Cuvintele apar odată cu anotimpurile.
Când nu sunt folosite – ele
se odihnesc
precum omul.

1973


SÂMBĂTĂ SPRE DUMINICĂ
       (Literatura artistică, 1983)


DRAGOSTE

Doar un fir de nisip încape
între inimile noastre.
                                     Din el
perlă ar putea să apară
                                        dar
şi pustiul cu el
poate începe...


SÂMBĂTĂ SPRE DUMINICĂ

Noapte fără griji din săptămână
între sâmbătă şi duminică interpusă
precum semnul de carte ce indică pagini de dragoste
în romane celebre.
Sâmbătă spre duminică blajină e raza cerului
şi o simt între degete împreună cu zulufii de pe
fruntea-ţi lipită de geamul după care –
aceleaşi şoapte –
livada se desfoaie ca un vechi dicţionar de sinonime
ale cuvântului dor.
Şi din atâta infinit, iubito
nici o clipă nu avem de vis
în sâmbete ce dau înspre duminici
când licărul din ochii tăi
e asemeni frunzei de măslin în rouă –
cu sufletul de veghe-n întuneric
pe cât reuşim ne prelungim viaţa
şi în absenţa bunelor culori
noaptea spre duminică trăind-o
ca pe a opta zi din săptămână.


ELEGIE DISCO
                     
                          Margareta îşi dădu seama că
                          zboară cu o viteză fantastică.                                                           
                                                   Mihail Bulgakov

Noapte, lună – disc de gramofon cu
33,5 rotaţii pe minut sonorizând
tristul vals al femeii zburătoare. E
mai departe ea decât
puterea văzului
decât puterea auzului nostru,
                                                   însă
şi de acolo recunoaşte acest oraş – unul
din puţinele în secolul XX
în care se aude trilul privighetorii
chiar în centrul lui.

Peste acoperişurile înalte şi netede
ca pistele aerodromurilor
amurgul e precum o cafea ce abureşte
la marginea căreia tremură
buzele fripte ale reclamelor de neon.
Numai în vechea şi îngusta stradă tramvaiul
mai face din când în când lumină
cu geamurile, fugitiv... În strada aceea
Margareta şi-a dăruit şi a primit în dar
primul sărut. Cum mai simţea atunci lumea!
De duioşie
lacrimile-i luminează obrajii şi acum
când ecoul acelor destăinuiri
îl poartă pe buze – vis sfâşiat, vis nevăzut.
(De neatins e trecutul?
Dar poate că răul e trecător precum
Evul Mediu...)

Zbor lin, zbor lin...
În liniştea profundă
aude cum susură sângele care-i cade clar
din umeri – în vârful degetelor
precum veşnica rază a stelelor peste creştet
din senin, din înalt...

Zbor lin. Oraşu-i jos
prea jos.
               – Nici aici, departe-n Univers
inimă
să nu fii insulă,  cântă
femeia zburătoare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu