POEME DIN PRIMELE MELE DOUĂ CĂRŢI, INCLUSE ÎN ANTOLOGIA COTA DE ATENŢIE,
2016
ARIPĂ ÎN LUMINĂ
(Cartea
moldovenească, 1976)
PEISAJ
Purpuriu e tractorul
trecând peste
câmp – enorm
mac sunător
ce-şi afânează
solul din
jurul propriei
sale tulpini.
Hei, hei!
Cum e
trac-to-ris-tu-le
ziua întreagă să
vezi ciocârlia
dar
să n-o auzi?!
1971
DIPTIC CHIŞINĂUIAN
- L o c
Locuiesc pe
strada Frumoasa,
în partea
oraşului unde
turnul
televiziunii străbate asfaltul
precum Osia
Lumii.
Aici totul e
foarte concret
concomitent –
neobişnuit
zi şi noapte
persistând o
stare de lumină
şi sunet
vibrând printre
nucii vecini cu
plopii ce par
uriaşe bujii la
arderea internă a
oricărui anotimp;
aici – unde
vrejurile viţei-de-vie se-ncâlcesc lesne
cu cablurile
electrice
care la rândul
lor se confundă cu
celebre strune –
aici
zi şi noapte
persistă o stare de lumină şi
cântec.
- A n
f ă r ă i a r n ă
Golaşe sunt
grădinile,
parcurile
oraşului.
În jurul lor – macarale
şi
turnul
televiziunii
par foarfece
întinse ce ar vrea
să croiască
pânza cerului:
de
şapte ori
măsoară,
apoi...
Cade zăpada.
Şi oamenii
înfloresc
asemeni crengilor
de liliac
alb.
1972
ELEGIE PENTRU NAZIM HIKMET
Undeva
oamenii şi-au
ucis speranţa
şi până la mine
ajunge sângele cadavrelor albastre
ajunge ceaţa.
Colorată elegie a
văzduhului
presărat cu
praful melodiilor orientale
alene suflat din
clarinete...
Îmi pun în faţa
ochilor inima
şi cânt
spre-a nu vedea
despărţirea de ţară.
Rechem pe buze
cuvintele
şi cânt
spre-a înăbuşi
glasul minciunii.
...şi cânt
totdeauna având
o bucurie
minusculă
barem
cât umbra unei
sărbători.
1972
PRECUM
PUMNALUL
Către amurg
priveam
neprihănitele roze
în infime clipe
simţind
marile daruri ale
odihnei
pe care ţi le-ar
putea oferi
o îndelungă
duminică doar...
Dar
subit şi crunt
erupse furtuna:
izbit orbeşte
ramul îşi repezi
spinul
în inima
privighetorii oploşite în
boschetul de
trandafiri...
1972
MOTIV HISPANIC
Ai! Între albii muri hispanici
negrii tauri ai tristeţii!
Frederico Garcia Lorca
Lăsând toreadorul
nemişcat
reuşi să fugă din
arenă.
Îşi spunea că la
sfârşitul străzii
vor începe
libertatea lui şi
tihna...
...dar i-apăru în
faţă câmpul roş’-aprins
andaluzul câmp
împurpurat
şi-nnebunitul
taur îşi înfipse
coarnele-n
ţărână
aruncând spre
ceruri
rădăcini şi floare
sângele de maci.
1972
AMURG
Îngrijorat
desprind cu grijă
aripile albinei care
s-au lipit de marginea cadei cu must...
Unde s-o duc?
În care stup?
Îngrijorat
desprind cu grijă
aripile albinei care
s-au lipit de marginea cadei cu must...
Unde s-o duc?
În care stup?
1971
CELEI CARE
PLEACĂ ZÂMBIND
Neapărat
şi neapărată apari în toate
gândurile
precum e nelipsit
conturul soarelui
în desenele
copiilor – pe
colbul satului,
pe tabla şcolii
pe asfaltul
oraşului, porţi şi garduri
pe nisipul
litoralului...
Apoi numaidecât
pleci din toate bucuriile
îndepărtându-te
peste câmpuri arate în care
fiece bulgăre mai
mare decât pumnul
ar trebui să fie,
pesemne
mormântul
păsărilor ce au cântat în cerul pământului
stingându-se
peste întinsurile lui
şi, de foarte
demult – până astăzi
au tot căzut rând
pe rând
înhumându-şi
albastrele oseminte
în bulbii ţărânii
cât inima de
mari.
Neapărat
şi neapărată pleci din toate
bucuriile
precum pleacă
dimineaţa din fiece zi
duminica – din
fiece săptămână
primăvara – din
toţi anii
tu, cea cu
lianele viţei-de-vie lăsate pe coapse
cu înrourata gură
întredeschisă a zâmbet...
1972
CUVINTE ŞI ANOTIMPURI
Cuvintele se
schimbă concomitent cu anotimpurile.
Vorba viei mai
întâi se numeşte poamă, ciorchine,
apoi must sau
vin,
iar cuvântul
frunză toamna îşi schimbă valoarea
în aur ieftin.
Silabele ninsorii
sunt folosite doar iarna
şi rar de tot
primăvara
când creşterea
fructului aruncă petalele
din cuibul florii.
Vorba verii –
cuvântul iarbă –
iarna se numeşte
ierbar.
Vorbele verii –
privighetoare, ciocârlie –
nu ne umple auzul
în anotimpul tencuit cu zăpadă
iar de se
întâmplă totuşi să fie amintite
predestinat au în
jur cuvântul colivie –
sclavi
însoţindu-şi stăpânul la petreceri cu cântec.
Cuvintele apar
odată cu anotimpurile.
Când nu sunt
folosite – ele
se odihnesc
precum omul.
1973
SÂMBĂTĂ SPRE DUMINICĂ
(Literatura artistică, 1983)
DRAGOSTE
Doar un fir de
nisip încape
între inimile
noastre.
Din el
perlă ar putea să
apară
dar
şi pustiul cu el
poate începe...
SÂMBĂTĂ SPRE
DUMINICĂ
Noapte fără griji
din săptămână
între sâmbătă şi
duminică interpusă
precum semnul de
carte ce indică pagini de dragoste
în romane
celebre.
Sâmbătă spre
duminică blajină e raza cerului
şi o simt între
degete împreună cu zulufii de pe
fruntea-ţi lipită
de geamul după care –
aceleaşi şoapte –
livada se
desfoaie ca un vechi dicţionar de sinonime
ale cuvântului dor.
Şi din atâta
infinit, iubito
nici o clipă nu
avem de vis
în sâmbete ce dau
înspre duminici
când licărul din
ochii tăi
e asemeni frunzei
de măslin în rouă –
cu sufletul de
veghe-n întuneric
pe cât reuşim ne
prelungim viaţa
şi în absenţa
bunelor culori
noaptea spre
duminică trăind-o
ca pe a opta zi
din săptămână.
ELEGIE DISCO
Margareta îşi dădu seama că
zboară cu o
viteză fantastică.
Mihail Bulgakov
Noapte, lună – disc de gramofon cu
33,5 rotaţii pe
minut sonorizând
tristul vals al
femeii zburătoare. E
mai departe ea
decât
puterea văzului
decât puterea
auzului nostru,
însă
şi de acolo
recunoaşte acest oraş – unul
din puţinele în
secolul XX
în care se aude
trilul privighetorii
chiar în centrul
lui.
Peste
acoperişurile înalte şi netede
ca pistele
aerodromurilor
amurgul e precum
o cafea ce abureşte
la marginea
căreia tremură
buzele fripte ale
reclamelor de neon.
Numai în vechea
şi îngusta stradă tramvaiul
mai face din când
în când lumină
cu geamurile,
fugitiv... În strada aceea
Margareta şi-a
dăruit şi a primit în dar
primul sărut. Cum
mai simţea atunci lumea!
De duioşie
lacrimile-i
luminează obrajii şi acum
când ecoul acelor
destăinuiri
îl poartă pe buze
– vis sfâşiat, vis nevăzut.
(De neatins e
trecutul?
Dar poate că răul
e trecător precum
Evul Mediu...)
Zbor lin, zbor
lin...
În liniştea
profundă
aude cum susură
sângele care-i cade clar
din umeri – în
vârful degetelor
precum veşnica
rază a stelelor peste creştet
din senin, din
înalt...
Zbor lin. Oraşu-i
jos
prea jos.
– Nici aici, departe-n Univers
inimă
să nu fii
insulă, cântă
femeia
zburătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu