POEMUL NEGLIJĂRII
I
E greu să stârpeşti
burta catarală
a istoriei
cu piatra compasiunii,
1.
Cu sute de glasuri urlătoare
hăuleşte viaţa
la banchete,
pe când
castrată molatică
îşi umple ciorapul
cu terci de hrişcă – folositoare.
2.
Mii de ani
de când viaţa boleşte
de constipaţie cronică.
3.
Cine ar fi în stare
să selecteze un astfel de ricin
ce ar da-n diaree
Universul?
4. Respectă pe toţi cei ce nu cred
contemporaneităţii,
dispreţul meu
permanenţa elegantelor
jobenuri.
5. Întreb:
cine m-ar putea împiedica
să-i scuip
europeanului
în mutra-i arogantă
cu un cuvânt curajos?
6. Ascultaţi
toate viperele
gândirii europene!
7. Mult timp
m-aţi ţinut captiv
legat cu mătăsurile
neputinţei voastre.
8. Iar acum sunt liber!
Temeţi-vă de frânghiile mele
zdrenţuite!
II
1. În mâinile
îngreuiate de muşchi
am toporul
şi ferestrăul, –
eu
prelucrez bârnele
caselor de mâine.
2. O, cândva,
cum voi râde de
voi,
când veţi îngheţa
cu
frumoase proiecte
în buzunare.
3. Privind în
viitor,
eu îmi imaginez
cum
în pădurile
acestuia
în poienele sale
sărbătoreşti
creşte o mătură
uriaşă
care mătură tot
gunoiul
aurit de poeţi!
4. Inima mea
freamătă de
presimţirea a cea
are a veni,
pe când inimile
voastre tremură
cu ceea ce
trecător e
chiar acum.
5. Braţele mele
stăpânesc plugul
ce întoarce brazde
de-o sută de puduri,
pe când voi
scurmaţi
cernoziomul
cu degetele!
Mi-e milă de voi,
o, contemporanilor!
III
1.
Eu voi fecunda limbajul
Cu sperma
imaginilor îndrăzneţe!
2. Va fi vesel să
creştem
Kievul viitorului
din craniul
fragilei contemporaneităţi!
3. Plăcut e
să-ţi usuci
sufletul
la flacăra mâniei!
4. Ce plăcut e să
sfâşii inimile
voastre
cu ghearele
dispreţului!
5. Plăcut e să
baţi cuiele în
sicriul trecutului
cu ciocanul
propriei tale forţe!
IV
1. Din tunurile
fanteziei
voi trage furios
în jocurile
voastre
din văile
trecutului.
2. Ţipetele vulturilor
sperie sufletele
voastre infantile.
3. Şi veţi scheuna
precum câinii
bătuţi,
alungaţi în
grotele
religiilor
nevoiaşe.
4. Astfel din
adâncul inimii mele
arunc în voi
necruţătorul dispreţ,
o,
contemporanilor!
1919
WOLT WHITMAN
Eu sunt om.
Atât de obişnuit, de-ţi vine să râzi, –
Râu cristalin între maluri năpădite de gunoaie,
Veacurile-şi freamătă aripile peste mine.
Înfrigurare şi groază
Laminez temerar în topitoriile mele,
Ascultând vuietul vântului, bătaia motoarelor
Şi respiraţia femeii iubite.
Văd nori, pământ, hornuri, fiare şi oameni;
Ating obiectele, adulmec mirosuri:
Eu sunt atât de obişnuit, de-ţi vine să râzi.
Şi ziua mea înfloreşte ca lotusul.
TROPOTUL MILENIILOR
Tropotul mileniilor
Freamătă în sufletul meu,
Iar gându-i ca săgeata –
Cadavrele
Plozilor avortaţi
Îngraşă
Timpurile viitoare.
Oasele îngălbenite ale lui
Goethe, Angelo, Shakespeare,
Şevcenko, Goya
Roase
De milioane de dinţi,
Drămăluite între degete murdare,
Prin purulenţele istoriei –
Timpul pierdut fără speranţă.
Gunoaiele trecutului –
Pe lanuri de grâne!...
Mâine din bob
Va răsări geniul
Călcat de picioarele
Mileniilor.
1922
GLORIFIC REPEZILE MECANISME
Glorific repezile mecanisme
Care scuipă pe cărunteţea vremilor
Trecutului îi pun clisme
Viitorului îi sparg seiful contabilităţilor.
Setea mea cu miros de câine
Va alerga în puternică vârstă
Unde peste cadavrele zilelor vor trepăda
Turmele fostelor oi ce nu mai există.
Cutezător îmi arunc privirile-n depărtări
Cutezător îmi arunc privirile-n depărtări
Sfărâm insistent porţile vremilor viitoare
Şi râd amar, gândindu-mă că şi suflete de iepure
Dimpreună cu cele năvalnice vor ajunge la sărbătoare.
1922
TOAMNĂ
În biblicele poieni de mărăcini
S-au încâlcit sfori ruginite, –
Cărunteţea timpuriei albăstrimi
Şi răni de brumar sângeriu-rumenite.
Adunaţi-vă, viteji vânători!
Hrăniţi-vă ogarii, pregătiţi armele, –
Dincolo de culmi, fiarele toamnei, în zori
Căzut-au în plase, împurpurat-au capcanele.
Din hăţişuri, dulăi bălţaţi spre mine
Abat fantastice fiare
Şi eu văd blănuri carmine
Şi vulpi uluite-a fermecare,
Şi chinovarul rănilor uscate,
Şi frigul veşmintelor palide-mate,
Şi izbucniri de incendii ce păreau aciuate
Pe fundalul poienilor devastate.
1926
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu