Marina ŢVETAEVA
* * *
În zi de Buna Vestire
Braţele sunt încrucişate,
Udată-i floarea ce prinse-a se ofili,
Ferestrele-s deschise vraişte,
Blagoveştenie, sărbătoarea mea.
În zi de Buna Vestire
Confirm sacramental:
Nu am nevoie de porumbei, lebede, vulturi dresaţi!
– Zburaţi unde vă duc ochii
De Blagoveştenie, sărbătoarea mea!
În zi de Bună Vestire
Zâmbesc până în seară,
Luându-mi rămas bun de la aripaţii musafiri.
– Pentru mine nu am nevoie de nimic
23. III.1916
*
* *
Ajunul Blagoveşteniei.
Catedrala Bunei Vestiri
Luminează splendid.
Peste cupola-căpetenie,
Până sub lună,
O stea – mi-am amintit
De Constantinopol.
În cenuşiul cerdac
Se înşiruie bătrânele,
Cerşind milostivire
Cu glasuri infame.
În jurul Maicii Domnului
Ard mici felinare
Cu marile lor mărgele.
A neagră insomnie
Strălucesc chipurile sfinţilor,
În neagra cupolă –
Ferestruici glaciale.
A tufar de aur,
Arbore genealogic
Se apleacă policandrul.
– Blagoslovit e rodul pântecului
Tău, Fecioară
Dragă!
Lumânarea – porni să rătăcească
Prin mulţimea de mâini.
Pe buze porniră
A rătăci cuvintele:
– Născătoarei de Dumnezeu.
Luminoasă, fierbinte
E aprinsa lumânare.
Spre Soarele – Mamei
Pierdută în umbră
Invoc eu, bucurându-mă:
Mamă – mamei
Îi ocroteşte
Fiica cea cu ochi albaştri!
Întru luminoasă înţelepciune
Luminează, îndrumă
Pe calea pierdută –
Folosinţă.
Dă-i sănătate,
La căpătâiul ei
Rânduieşte – Îngerul
Ce se zburătăci de la mine.
De emfaza vorbelor – păzeşte-o,
Ca să nu ajungă, mie asemeni, răpitoare,
Vrăjitoare – cititoare în
Negrele cărţi.
Liturghia s-a terminat,
Cerul e fără nori.
Norodul îşi face cruce cu ardoare,
Răzleţindu-se.
Unul – pe la casa lui,
Altul – nicăieri,
Ceilalţi –Dumnezeu ştie unde,
Cu toţii – Dumnezeu ştie unde!
Câteva băbuţe bozafere,
Străvechi la anii lor,
Zăboviră-n pragul uşii,
Îşi mai isprăvesc crucile
În faţa nestematelor
Micilor felinare.
Eu însă, veselă,
Ca valurile rostogolitoare
Împrăştii lumea cu coatele.
Alerg spre râul Moscova
Să privesc cum se duce gheaţa.
24-25 martie 1916
Traducere:
Leo Butnaru
Caligrafia, arta scrierii frumoase, este o îmbinare a picturii (de obicei in doua culori contrastante), dansului (a tocului înmuiat in călimară, ce lăsa apoi trasa, semnul, urma, in tuse mai fine sau mai greoi pornite din peniță, încrucișare in trei elemente - tocul, hârtia si cerneala; in viteza desfășurării timpului si in economia fizica a spațiului tocul, călimară si hârtia devin obiecte de lux, înviate din lumi moarte, consumabile bine finanțate pentru arta pura; consumerismul vitezei derulării timpului lăsa mai rar loc levitației contemplative; dansul tocului însoțit de sunetul scrijeliturii provocate hârtiei prin atingere a fost înlocuit de revoluționarul țăcănit in ritm nebun al tastaturii, precum dansul roților de tren pornite in direcții cercetate sau nu; caligrafia (clasica in baletul desenat al literelor in spirale înnodate se vede trist inlocuita de fontul, corpul si așezarea in cuvinte sau litere, dansul caligrafic îmbrăcând aspecte noi; este adevărat, pierderea abilității (prin uciderea timpului) de a scrie de mana risca o alta abordare a formării caracterologice, o automatizare sau depersonalizare,o încremenire in sentimente, dar energia poate fi transmisa spre alte câmpuri decât in grafia propriu-zisă, inlcuita de tastare, de exemplu spre grafie a stărilor sau armonizare in desen ori fotigrafie
RăspundețiȘtergere