Ed. "Alfa", Iaşi. Antologie, traducere, prefaţă, tabel cronologic şi note: Leo Butnaru
(Parăsind Caucazul)
De-a lungul pârâului cu unde de cleştar
Galopam precum un muezin dement.
La 40 de verste depărtare mă chemase CeKa* la interogatoriu.
Din când în când în cale ne apăreau catâri. Călăreţul care mă-nsoţea
Coti pentru puţin timp în curtea sa. Galopasem deja
Cam la cinci verste. „Ia şi mănâncă!”, mă-ndemnă condrumeţul
Rupând dintr-o turtă aurie, din mers întinzându-mi şi
Brânză jilavă şi un ciorchine albăstrui
Ce semăna c-un cuib cu ouă sinilii de şerpi, rămas
Fără supraveghere maternă.
În galopul cailor mestecam cereştile daruri.
Caii îşi atingeau coapsele şi-ncurelările şeilor.
Zâmbetul albea între buzele condrumeţului.
„Ia şi mănâncă, tovarăşe!”, zise, întinzându-mi din nou
Un ciorchine cu ochi marini.
Astfel la poale de munţi călăream chemat la interogatoriu.
Uscat, praful laptelui de bivoliţă-mi trosnea-ntre dinţi.
Apoi l-am înmuiat, sorbind dintr-un burduf cu vin
Legat de oblânc alături de o torbă plină cu făină aurie.
Pe de lături, păduri în care bătrânele tulpini
Din vârf la rădăcină erau învăluite-n mahmureala ceţii
Din vreme-n vreme străbătută de mistreţi ca glontele de iuţi.
Negreau cărbuni de focuri stinse, albea spuzirea scrumului,
Albeau ciolane mari de vite.
Iar uneori, precum o potopire, câte-o turmă ne ieşea în cale
În laie vălurire de mare vie. Curând se-ntunecă şi mohorâtul defileu.
Râul clocotea negriu în dreapta, pe mii de pietre înflorindu-şi spuma.
Se-ntunecă de-a binelea. Ne-mpresurară mrejele de stropi.
Ne-acoperi găuritul burnuz al burniţei. Dintr-o dată
Înfricoşătorul defileu mi se-arătă precum o carte-n mâinile
Unui cititor nepământean, deschisă
Pentru ochii altor lumi. Aulul
Împresurase culmea stâncoasă, steiurile căreia păreau
Litere din scrieri neînţelese.
Un roş’ podmol se avânta spre cer, înălţimea-i
Cam la jumătate de verstă ajungându-i; podmol deschis
Ca tartajele unei cazanii citite de ochi misterioşi.
Însă eu nu desluşii cerescul cititor, deşi părea
Că el va fi pe undeva pe-aproape. Vede-se
Era acoperit de cealmaua ploii.
Jos, ca-ntr-o îndatorire de serviciu, râul bolborosea învolburat.
Câte un arbore însingurat încerca să adumbrească bolta.
Iar paginile-n care erau descrise ultimele sute de mii de ani
Erau nemototolite, împurpurate. Registru de târgoveţ? Sau
Descrierea iubirii, duioase, gingaşe, ceţoase?
Precum degetele mâinii, peste filele de piatră albeau fâşii de nori.
Ale căror milenare înşiruire de evenimente-apuse
Stăteau acele rânduri caligrafiate-n steiuri?
Peste o zi, CeKa a încheiat ancheta inutilă
Şi eu, constrâns de-mprejurări, părăsii cu trenul smeadul Baku.
În adânci prăpăstii aburea recea respiraţie a râului; în
Giganticii saci plini cu prăbuşiri în gol, unde amurgul
Era un trepăduş servil în faţa tăriilor cereşti. Acolo
Eu descoperisem templele diverselor vegetaţii
Şi cinurile lor înalte, şi gloatele lor verzi. Acolo
Am cules ciorchini din vii sălbatice, până la sânge
Zdrelindu-mi, înţepându-mi palmele. Însă am plecat...
Văiugile prin care-am colindat cândva acuma nu erau decât
Sacii unor albii secate, unde se tăinuiau
Altarele florei alpine. Undeva pe-acolo
Mai dăinuie un păr bătrân în care vâscul – floarea zeilor –
Îşi profilase abundenta colonie care chinuia nodurosul arbore,
Sorbindu-i sângele care-apărea în roşii petale.
– Vă spun adio tuturor!
Adio, seri în care zeii nopţilor, păstori brumaţi,
Îşi mânau cirezile spre sate-ntraurite prin care
Alergau bivolii şi aburul mirositor al laptelui se răspândea
Ca încoronarea unui arbore crescând spre cer
Întru contopirea sa cu norii. Adio, bivoliţelor ce-aveţi
Ochii gri-întunecaţi, întemniţaţi
După negrele gratii ale genelor prin care
Străbat ale maternităţii blânde raze ce învăluie şi viţeluşi
Şi oameni. Adio,
Amurg sau miez de noapte, când
Şi întunericul şi bivolii negreau a nor comun
Şi eu dădeam mai mult pe dibuite
De coarnele lor plate. Adio, vouă
Arămii ulcioare sau amfore purtate
Pe creştetul femeilor cu priviri triste
Şi mersul negrăbit, şovăitor. Adio!
Vara-toamna anului 1921
______________________
*CeKa (Cerezvîceainaia komissia) – Comisia
Excepţională – organizaţia poliţiei secrete bolşevice, creată în 1917.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu