Prin geamul căminului 7...
Prin geamul
căminului 7 se întâmpla să văd
cum se înălța maiestos,
portocaliu, uriaș soarele
ca un chepeng pe care
îl deschidea cineva –
Nu cumva ești
ateu?!... Cum, cineva?... Chiar El, Marele!
Alegeam ce alegeam
necesar pentru prelegeri
încercam să radiez
din memorie regretele serii
din cafeneaua
„Trandafir” cu muzică populară & jazz
în care ne
amestecăm studenții, poeții cu belferii.
Pe la opt, cu
troleibuzul 7, ajungeam la facultate
între degete cu
bilet de 5 copeici, anodin.
În sala de cursuri
deja mă aștepta ea, frumoasă
colegă orășeancă ce
nu locuia la cămin.
Era într-o vineri, seara
trebuia să plec la Negureni.
La prima dragoste. Iar
acolo – țin minte până acu! –
în auditoriul 13, sinucigaș
de greu mi-a venit să-i spun
poate cel mai greu
cuvânt din viața mea, din viața ei: Nu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu