Pagini de jurnal
6.XII.1986
Miercuri şi joi, cu Mihail Ion
Ciubotaru şi Nicolae Vieru – întâlniri cu elevii din Zberoaia, Grozeşti,
Iurceni, Ciuculeni şi Nisporeni. Dialoguri intense, elevi cu lumină vie în ochi
şi în cuvânt. Dintre întrebările ce mi s-au adresat: care sunt cele două visuri
ce vi s-au realizat şi două care mai sunt doar vise? Glumind, răspund că eu am
încă nerealizate toate cele patru visuri. Iar, serios, – cred că împlinirea
celui mai mare vis a fost norocul de a mă fi născut. Pentru că milioane de
prunci au ghinionul de a nu se naşte, începând cu cauzalităţi dramatice,
obiective, şi încheind cu cele ce ţin de medicină şi nedorinţa de-a avea copii.
Şcoala din Zberoaia poartă numele scriitorului
M. Andreescu. Au seră. Cabinete bine amenajate, inclusiv cel ce e şi
camera-muzeu a scriitorului. O colecţie de scoici frumoase, trimise şcolii de
foştii elevi ce şi-au făcut şi-au îşi fac serviciul militar la marină.
Cred că am fost în condiţie
sufletească bună, animând audienţele. Am avut priză la public.
9.XII.
Cam cu toţii avem caligrafii
deteriorate (de graba condeiului de jurnalist, probabil). Cola, însă, e un
adevărat criptograf, rar om găsindu-se care să-i înţeleagă scrisul mărunt,
aproape fără relief. Îmi amintesc că, la Grozeşti , pe când Cola semna autografe, vreo doi
pedagogi se apropiaseră de mine, rugându-mă să le descifrez cele încondeiate de
prozator; oricum, autografele le luaseră pentru copiii lor şi ar fi fost păcat
ca aceştia să nu fi ajuns la sensul doleanţelor.
10.XII.1986
Azi, pe la ora 11,00, mai fac un tur al expoziţiei lui
Mihai Grecu. Foarte amplă. Chiar abundentă. O variantă a acestei expoziţii ar
fi cea cu caracter antologic şi care ar respect, totuşi, ordinea cronologică.
Astfel, în urma selecţiei, nu că s-ar ajunge doar la sobrietate, ci s-ar
focaliza atât energiile creatorului, cât şi atenţia vizitatorului. Apoi, ar fi
mai lesne de urmărit interesanta şi, pentru arta noastră, excepţionala evoluţie
artistică a unui mare pictor care este M. Grecu. Remarca de la urmă îmi
aminteşte de ceea ce-mi vorbea în 1974 Leon Briedis sau, poate, Knuts
Skujenieks, pe când eram la Riga ;
îmi aducea ca exemplu o poetă, multe decenii la rând înregimentată în cohorta
obişnuiţilor, nivelului comun şi care, la 60 de ani, editează o carte uluitor
de „neasemănătoare” cu tot ce scrisese până atunci.
Dar o carte remarcabilă şi ca valoare. E drept, la Grecu nu întâlnim rupturi
bruşte, dar poate, totuşi, pe la 1970-1971, s-a produs o categorică schimbare a
metodei de lucru deloc uşor de concretizat.
Grecu e unul dintre pictorii
pentru cunoaşterea lucrărilor cărora e foarte important să se ţină cont de
titlu: „Ochi de apă” („Izvorul” – o serie întreagă), „Adâncul fântânilor”,
„Omagiu lui Vladimir Curbet” (simplu, banal, lucrarea ar putea fi numită, dacă
nu „Opinicle”, sigur – „Etnografică”); chiar şi acel „Negru de Purcari”…
Dintre pânzele excepţionale, însă
amintite rareori de ocazionalii noştri critici de artă plastică: „De ziua
naşterii” (parcă ar fi însăşi nevinovăţia, ingenuitatea – chipul te face să te
gândeşti la
Eminescu-copil ), „Ciutura de aur”, ba şi „Celulă” sau
„Floarea soarelui şi cosmosul”, apoi „Gorunul”. Şi astea – doar din cele ale
căror titluri mi-au rămas în memorie…
La expoziţie – lume multă. Şi trei tineri
matematicieni, printre care şi poetul Leonid Bordeianu. Le fac cunoştinţă cu
maestrul. Apoi vreo două ziariste, tineri plasticieni, elevi. Un tovarăş din
Tiraspol. Se cunoaşte cu Grecu şi presupun că ar putea fi pedagog la vreo
şcoală de arte plastice.
Mâine, la cenaclul „Dialog”, va fi
prezent Mihai Grecu. Am fost rugat să vorbesc.
Dacă e să revenim la literatură,
mi se pare că la noi Petru Zadnipru era avid de împrospătare a versului său.
Ţin minte mărturia din discuţii, dar prezentă şi în câteva probe (să zicem,
poezia „Râşniţa”) prozodice cu însemne
de noutate şi cu discret mesaj programatic-prolog la ceea ce ne-am fi putut
aştepta pe viitor de la poet. Trecerea din viaţă însă l-a lăsat la hotarele
propriei sale creaţii, plăsmuită din multă simţire, dar, ici-acolo, sau în mai
multe locuri, rătăcită în locurile comune ale poeziei de până în anii 60-70.
12.XII.1986
Dezvelirea bustului la mormântul
lui Petru Dudnic. Prietenii şi apropiaţii. Ca şi până acum, de mai multe ori,
ne reamintim de felul de a fi al lui Petrică. Atât de viu, neliniştit,
nerăbdător şi inventiv până la incredibil. „Petru cel Dudnic… Bucuros că mă
vezi… Şapte, mă duc să-l întâlnesc pe treisprezece…” Individualitate
inconfundabilă…
Ieşim din fostul său cabinet. Îi
dăm drumul înainte lui Mitică Scvorţov, autorul monumentului lui Dudnic. Mi se
rupe de pe buze: „Sculptorul – înainte, modelele – din urmă”. Băieţii tresar,
se veselesc amar pe seama unui adevăr, totuşi.
18.XII.1986
Noutate cutremurătoare la „Vremea”:
în Alma-Ata – dezordini, demonstraţie a tineretului ce-şi exprimă dezacordul cu
hotărârea ultimei plenare a CC al Kazahstanului. Indignare, răfuieli cu trupele
de ordine. Deci, a şi început…
La planificare numărului. Intră
Rodica, emoţionată neplăcut: acum câteva clipe vorbise cu Maria Bieşu,
solicitându-i concursul pentru numărul de Anul Nou. Marea interpretă, iritată
la culme, sinceră, se vede, în explozia ei: „Da lăsaţi-mă odată în pace! Sunt
obosită! Am îngheţat prin aerogări, pe la staţiile de cale ferată. Lăsaţi-mă să
lucrez în tihnă, că nu mai am puteri”. Poftim, ce turnură a destinului…
Oleşa povesteşte despre şeful
magazinului central din Soroca, Zubcu, care în fiecare an la 15 ianuarie adună
colectivul şi, pe scurt, sărbătoresc cu toţii ziua lui Mihai Eminescu.
Televiziunea a transmis poemul
muzical „Mioriţa” de Tudor Chiriac. Voce – V. Cojocaru, la orgă – A. Strezev.
Un cuvânt foarte frumos gândit şi rostit de C. Rusnac. E o lucrare de pus în
hrisoavele armoniilor şi durerilor neamului nostru.
31.XII.1986
Sâmbăta trecută, la concertul – unul din cinci – axate
pe creaţia lui Gr. Vieru. Opinii contradictorii despre valoarea lor. Prezenţe
bizare (teatrul poetic) sau puţin îndreptăţite (inclusiv „Jocul”). Sainciuc
prezintă masca de după care nu vede. Se împiedică de utilajul electric, loveşte
şi în camera de luat vederi a televiziunii. Ieri, maestrul îmi povestise că, la
uzina „Vibropribor”, de asemenea pierzând orientarea pe scenă, a căzut de la
vreo doi metri. Nicio vânătaie!
3.I.1987
Pentru că Ianus, cu una din feţele
sale priveşte în urmă şi roteşte caleidoscopul amintirilor… Începutul de an
este şi al memoriei, nu doar al speranţelor. Şi cioburile zilelor de demult
capătă, din când în când, strălucire.
…Nitam-nisam, îmi amintesc că,
prin 1977, într-o deplasare prin raionul Drochia, în preajma Hăsnăşenilor-mari
însoţitorii mei localnici îmi arătaseră Dealul Duminicii!
Tot cu vreun deceniu în urmă, în
preajma zilelor literaturii sovietice în Moldova, se traducea extrem de mult,
pentru a prezenta confraţii. „De atâtea traduceri am făcut băşici la creier!”
Îmi amintesc de toamnă târzie,
când, la piaţă, în faţa movilelor de harbuji aduşi din Asia, vânzătorii cu
ochii migdalaţi tuşesc scurt a răceală. Răcoare vine şi de la grămezile de
harbuji, pentru că harbujii sunt şi un fel de microfrigorifere.
6.I.1987
Numărul 12 al revistei „Orizontul”
e unul de atmosferă teleneşteană, prezentându-l pe Valeriu Găină (Teleneşti),
cel mai bun chitarist al anului 1986 („Moskovski komsomoleţ”), Vitalie Găină
(Mândreşti), grafician de mare perspectivă, cu studii în ţările baltice. Plus
subsemnatul, cu versuri. Nu din orgoliu, ci cu bucurie notez astea. În genere,
tărâmurile noastre lansează mai multe nume: V. Dânga, G. Mustea, I. Boldumea…
Pe la redactorul-şef intră cam des
curatorul de la securitate. Ceva cu… perestroika? Să nu ne… grăbim?...
12.I.1987
Am prezentat editurii manuscrisul
de proză „De ce tocmai mâine-poimâine!”.
13.I.1987
Ieri şi azi am lucrat la interviul
cu I. Bogdescu. O comandă urgentă a revistei „Moldova”: a fost concretizată
ziua de naştere a lui Ion Creangă – 1 martie. Mai înainte sărbătoream vara. Şi,
pus în situaţie, colectivul a făcut tot posibilul să iasă din ea onest. A scris
ceva I. Mânăscurtă. Tema interviului nostru: ilustraţiile grafice la opera
marelui humuleştean.
19.I.1987
Ion Hadârcă îmi dă o veste tristă:
„Ştii, acum o săptămână, s-a stins mama de la Chiţcani , care te-a
alăptat”. Avea 62 de ani, cu 4 ani mai tânără decât adevărata mea mamă, ce s-a
trecut din viaţă acum mai bine de 10 ani…. Dumnezeu să le odihnească în pace.
25.I.1987
O succintă cronică a săptămânii
trecute: călătorie la Căuşeni ,
cu Andrei, Victor şi Lenuţa
Vizita consăteanului din Negureni
Milea ce-mi face surpriză cu publicaţia de peste hotare.
S-a sinucis feciorul colegului V.
B. Tatăl se afla în spital, operat. Cum să i se spună?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu