Un poem de
Osip MANDELŞTAM (1891-1938)
ABATELE
O, companion al eternului roman,
Abate al lui Flaubert sau al lui
Zola –
De la arşiţă roşcate-ţi sunt sutana,
Borul pălăriei de fetru, catifea.
Pe vechi, dânsul trece în preajmă, cu
toane,
În ceaţa amiezii, în lung de
mejdină,
Târând din resturile forţei romane
Prin lan de secară şi pâlc de
neghină.
Distins, păstrând onestitate,
tăcere,
Silit cu noi să bea, să ia din
bucate
În haină civilă ferind de vedere
A tonsurii lucitoare demnitate.
El citeşte Cicero întins pe perină,
Până să meargă pocăit la culcare:
La fel multe păsări în vechea latină
Domnului îşi cântă rugi mari fiecare.
Eu îmi plecasem capul, dânsu-mi
răspunse
Cu abia-abia a frunţii înclinare
Şi, vorbind cu mine, delicat îmi
spuse:
– Veţi muri catolic, întru alinare!
–
Pe urmă suspină: – Ce căldură,
Doamne! –
Şi, ca semn că vorba lungă-l
oboseşte,
Se-ndreptă spre parcul cu castani,
castane,
Spre castelu-n care, zi de zi,
prânzeşte.
1915
În româneşte de
Leo Butnaru
În româneşte de
Leo Butnaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu