Acum doi ani, când, de la o distanţă de câţiva
kilometri, priveam peste hotarul (politic) al Armenia spre Muntele Ararat din
Turcia (armenii îl consideră Muntele-Tată al neamului lor), sigur că îmi
aminteam de ce citisem în Vechiul Testament: că în a şaptea lună de plutire pe
apele Potopului, Arca lui Noe „s-a aşezat” pe Muntele Ararat şi înţeleptul, dar
şi curajosul ei năier a început să crească fel de fel de plante, printre care
şi viţa de vie, după care, din roadele acesteia, a făcut vin „care a fost atât
de bun, încât s-a îmbătat” (Noe).
Iar în studiul său amplu sa „O istorie a vinului
în România”, care va fi lansată azi, la ora 15, 00, la Uniunea Scriitorilor
din Moldova, Răzvan Voncu porneşte de la „vinul sacru”, al împărtăşaniei, trecând
prin spaţii vinicole, istorie a oenologiei, prin birourile şi cărţile multor
scriitori români, pentru a trage concluzia că: „vârstele vinului coincid cu
cele ale culturii şi civilizaţiei româneşti, deci şi cu cele ale literaturii”.
Aşadar, astăzi, la 15, 00, va avea loc lansarea
cărţii. Sunt invitaţi toţi interesaţii, doritorii, iubitorii de vinuri alese,
de literatură tare, foarte bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu