LIUBOMIR IORGA (1932 - 2014)

A plecat la cele veşnice artistul, maestrul (25 de ani a dansat în ansamblul „Joc”) şi meşterul (a confecţionat mii de instrumente muzicale populare) Libomir Iorga (1932, Vadul lui Isac – 2014, Chişinău). În semn de omagiu, am extras câteva pagini de jurnal cu Liubomir în viaţă, printre prieteni. Ne regăsim şi într-o poză, pe care ne-a făcut-o un gal inimos, în 1994, la Die, în sudul Franţei. Eram împreună cu regretatul regizor şi poet Emil Loteanu, cu Mihai Potârniche.

Fie-ţi pulberea stelelor uşoară, Liubomire, şi aproape muzica sferelor!

Emil Loteanu, Liubomir Iorga, Leo Butnaru şi Mihai Potârniche, Franţa, 1994

4.XI.1980

               Cineva din instrumentiştii tarafului povestesc un caz cu Liubomir Iorga: la Kiev, întâmplându-se la un meci de hochei, hazliul nostru artist şi meşter de fel de fel de instrumente pentru orchestrele de muzică populară fluiera dintr-un nai sau din cava, apoi mai dăduse din instrumentele pe care le avea în geantă şi vecinilor săi. La un moment dat, arbitrul opreşte meciul şi roagă suporterii-muzicanţi să părăsească tribuna, pentru a nu împiedica desfăşurarea regulamentară a competiţiei.

Alta, tot de la instrumentişti: la festivalul de muzică uşoară „Zorii Crimeei” reprezentantul unei oarecare ţări din Africa prezentă o melodie pe cuvinte proprii care, de fapt, nu erau decât o înşiruire de lozinci pe care le scandează pionierii; africanul încerca să le articuleze în ruseşte, precum le auzise.

26.IV.1993

De unde, de când îl cunosc pe Victor Nevoie? Aproape întâmplător. Vede-se, mă cunoştea el, mai mult la înfăţişare. Într-o sâmbătă – sau duminică? – seara, lângă cinematograful „Patria”, intrăm în vorbă şi el mă întreabă dacă nu doresc să merg la o nuntă. „La cine?”, mă interesez. „La una din nunţile lui Liubomir Iorga”, zice el, începând „a bârfi” niţel mirele. Şi am mers. Undeva la Buiucani sau Schinoasa. Cântau mulţi lăutari buni, inclusiv Vasile Iovu şi Ignat Bratu. Veselie mare.

Dintr-un jurnal francez, 1994

17.IX.

În avionul ce ne duce spre Franţa, ansamblul de folclor „Tălăncuţa” îşi încearcă ba vioara, ba cobza, fluierul, vocile surorilor Osoianu. Liubomir Iorga comentează: „Aşa e: tălăncuţele talentate vin la Paris, iar tălăncuţele – tălănci rămân la Chişinău, zângănind la gât de mioară”.

19.IX.

Domnul Jean Saviard, fost aviator, iar astăzi – fotograf cu licenţă, tatăl şi socrul familiei în care locuieşte fotograful nostru, M. Potârniche, este extrem de comunicativ şi, printre atâtea altele, îmi povesteşte că, în legătură cu abundenţa şi diversitatea brânzeturilor franceze, preşedintele de Gaulle ar fi zis: „Nu este deloc uşor, ba chiar e foarte dificil să conduci o ţară în care se produc 350 de feluri de caşcaval”. Iar noi ce i-am fi putut răspunde mai consolator celebrului general-preşedinte? Poate că l-am fi parafrazat ad hoc, netabuistic, pe marele poet, spunându-i francezului că: „Pe-ale vieţii tulburi valuri / Trec ca nişte caşcavaluri...” Iar domnul Saviard ne convinse că e un maestru al fotografiei, aducându-ne câte o poză din cele pe care ni le făcuse, împreună cu Loteanu şi Iorga, în ajun.

20.IX.

E ora 6,45. Şi-mi amintesc că în Franţa, la Die – chiar în centrul orăşelului, lângă catedrală –, un fotograf localnic ne-a făcut o poză, în care sunt împreună cu Emil Loteanu şi Liubomir Iorga. O altă poză, pe fundalul „medieval” al aşezării, mi-a „chitit-o” însuşi Emil, eu pe un umăr având geanta sa (să nu-l incomodeze la potrivirea distanţei, clarităţii cam vechiului aparat FED), pe celălalt umăr – geanta mea. Cum să nu regreţi plecarea prematură a unui astfel de om şi artist?...