COŞBUC

Public acest fragment coşbucian din romanul meu memorialistic „Copil la ruşi”, imboldul pornind de la prietenul Vasile Gogea care a publicat pe blogul său informaţii despre Festivalul Coşbuc de la Bistriţa. (De altfel, sunt şi eu printre laureaţii din anii trecuţi ai acestei manifestări tradiţionale.)

 Aşadar, despre cărţile lui George Coşbuc în copilăria unui pui de om din stânga Prutului

*                        *                       *

…Dar ce-ar fi să-mi revăd cărţile copilăriei, să le caut prin Biblioteca Naţională, mai ştiu eu pe unde s-o fi păstrat surate de-ale lor, apărute pe lume prin 1956-1958, după dezgheţul ce urmase condamnării cultului personalităţii stalinist?... Pentru că, îmi dau seama, fără acele momente cruciale nu putea să apară în Moldova Estică, ajunsă colonie ruso-sovietică, George Coşbuc! Ba chiar, până la acea etapă, nu fuseseră editaţi nici Eminescu sau Creangă, să zicem, „moldoveni” get-beget, nu români sadea ca transilvăneanul Coşbuc...

Aşadar, re-ajuns la Chişinău (eram în… Mongolia, în 1989! – l.b.), peste un timp am intrat la Biblioteca Naţională (pe atunci purtând numele... Nadejda Krupskaia, ce suna ca una din... poreclele sinonime ideologiei bolşevice... Barem să fi fost o tovarăşă frumoasă – contează şi asta, nu? – pe când, în realitate...), unde, întâi şi întâi, am solicitat, fireşte, „Abecedarul”, de care spuneam. Peste un timp – şi volumele „chirilice” ale lui George Coşbuc, care devenise, pur şi simplu, Gheorghe. Însă era o adevărată minune, o temeinică faptă de cultură, totuşi, ca, la Chişinău, în 1956, să apară două ediţii din operele coşbuciene! (Pentru că, nu peste mulţi ani, cu cât socialismul sovietic devenea tot mai... progresist, creaţia poetului nostru a fost şi ea băgată la index, adică – de nu interzisă oficial,  – era, oficial, trecută sub tăcere! Primul volum apăruse în colecţia „Cartea pentru toţi”, care aproape că reproducea întru totul, însă cu caractere de litere chirilice, formatul (postbelic), aspectul cărţilor din colecţia bucureşteană „Biblioteca pentru toţi”. Din căsuţa tehnică reţin: Editura de Stat a Moldovei, 1956, 103 pagini, preţ 70 de copeici, tiraj – 15 mii (deloc puţin!), tipărită la... Tiraspol! În loc de postfaţă – o notă biografică, nesemnată, ce spune că: „Marele poet român Gheorghe Coşbuc s-a născut la 20 septembrie 1866 în satul Hordou, regiunea Dorna (Transilvania)”. Cartea se deschide cu idila Noapte de vară, urmată de: Nunta Zamfirei, Cântecul fusului, Rugăciunea de pe urmă, Vestitorii primăverii, Pe lângă boi, Trei, Doamne, şi toţi trei, La oglindă, El-Zorab, Brâul Cosânzenei, Lordul John, Moartea lui Fulger, Un cântec barbar, Mama, Noi vrem pământ, Doina, Dragostea învrăjbită, Decebal către popor, Tricolorul, Nunta în codru, O scrisoare de la Muselim-Selo, In opressores – acest titlu din încheierea sumarului  sugerându-i, probabil, autorului notei să tragă sociologista concluzie că: „O latură însemnată a poeziei coşbuciene îi duhul de răzvrătire împotriva orânduielii burghezo-moşiereşti din România la hotarul veacurilor XIX-XX. Critica română a căutat de cele mai multe ori să-l înfăţişeze ca autor de idile nevinovate, ascunzând mereu latura asta revoluţionară a creaţiei lui. Coşbuc a crezut totdeauna că norodul român va sfărâma în cele din urmă lanţurile robiei, devenind stăpân pe soarta sa”.

În Negurenii mei de baştină se cânta celebra melodie pe versuri coşbuciene „La oglindă”, – spun aceasta ca element de pandant de peste decenii când, intrând la poetul Alexe Rău, directorul Bibliotecii Naţionale a Moldovei şi spunându-i cum îmi revăzusem cărţile copilăriei din lumea cărora voi scrie, eventual, „reportaje”, dânsul zise cu un aer nostalgic-întristat: „Şi mama cânta La oglindă”...

Şi dacă nu cunoşteam cine ar fi autorul baladei subtext-sexuale, cu „Iar în pat, o, Doamne Sfinte! / – Numai el şi cu nevasta,  / – Dar o grămadă de picioare!” (despre care vă voi spune mai multe ceva mai la vale),  bineînţeles că ştiam cine e autorul unui alt poem din repertoriul meu de actor-declamator al şcolii şi, implicit, al satului, anunţând grav, solemn, sonor: „Iarna pe uliţă de Gheorghe Coşbuc!”  Idila plăcea, pentru că era scrisă „după natură”, puteai spune, chiar în Negurenii noştri: „Nu e soare, dar e bine, / Şi pe râu e numai fum, / Vântu-i liniştit acum...” – aici, fiecare dintre noi, imaginându-ne că râul nu e altul decât Răutul nostru, apă ce ne era de leagăn şi ne asigura cu hrană; râu bogat, încă, în bălţi cu sălbăticiuni şi peşte fel de fel, până avea să-l pângărească, să-l umilească – prin asanări, chimicale etc. – stupida râvnă de cincinale colhoznice, brejneviste...

Al doilea volum Coşbuc, ce apăru, ca şi primul, la şase ani de la mijlocul secolului trecut, când se marcau (probabil şi în Interriverania, neoficial, tacit) 90 de ani din ziua naşterii scriitorului, este unul de lux, s-ar putea spune. (L-am găsit la indicele bibliografic: И (Pyм.) K 76., – simbolică chirilică ce s-ar descifra-traduce astfel: „Inostrannaia (Rumânskaia), Koşbuk 76; adică – „Străină (Română), Coşbuc 76...” Ce să mai comentez(i)?!... Aici nu se poate spune generosul nostru: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!” Bolşevicii ştiau prea bine ce şi de ce fac... Făceau întru rău, întru înstrăinare, întru învrăjbire, întru desţărare... Nu-i ierta, Doamne!)

Aşadar (aşa dar!), acest al doilea volum era unul temeinic (era, pentru că, deja, cine mai citeşte cu caractere chirilice dintre românii din stânga Prutului?). Date-carte: Editura Pedagogică de Stat a Ministerului Culturii al RSS Moldoveneşti „Şcoala sovietică”, sub îngrijirea lui Vasile Coroban, reprodusă după: G. Coşbuc, Poezii, v. I. II; Editura de Stat pentru artă şi literatură, Bucureşti, 1953, Colecţia „Clasicii Români”.

Cartea se deschide cu portretul scriitorului şi o prefaţă din 13 pagini, dar nesemnată şi ea. (De ce?!). E un volum solid de 286 de pagini, coperte în imitaţie-piele, de un albastru întunecat – spre negru, cu titlul şi ornamentul în relief. Compartimente: Balade şi idile, Fire de tort, Din poveste, Ziarul unui pierde-vară, Cântece de vitejie. Plus un „Glosar”. Nu aş vrea să cred că acesta fusese conceput drept unul... român-moldovenesc (!), deoarece Vasile Coroban trecea drept un cărturar demn de tot respectul, un român de bună credinţă. Probabil, era unul din procedeele de a face oarecare compromis întru distincţia pe care o pretindeau cerberii ideologiei post-staliniste, dar totuşi – în mare, de o stilistică exclusivistă, totalitară; distincţie între român şi moldovean... Dintre noţiunile explicate sub aspect sinonimic sunt: abis,, apropo, aloe, boscoane, vast, gazel, glajă (sticlă), devot, dezastru, disperare, dur, exilat, exclama, enorm, etern, jun, ziar, zevzec, ilot, ins, infam, infinit, colos, cohortă, coşciug, lamură, modru, moschee, navă, nonsens, nord, oblu, oval, pigmeu, pluton (a patra parte dintr-o rotă), poltron, poseda, profund, revistă, rezolut, rex-rigă, reflecta, serv, sicofant, sinistru, spahiu, sublim, săhăidac (copăiţă ce se leagă la spate în care femeile de la ţară îşi poartă copiii mici), sihlă, talisman, tilincă, togă, tortură, teu, fidel (literele se dau în ordinea alfabetului chirilic, f fiind una din ultimele),  fidel, furci caudine, întrema etc. Slavă Domnului, astăzi elevul pruto-nistrean nu mai are nevoie de atare glosare, majoritatea noţiunilor – cu excepţia celor de un adânc arhaism – fiind fireşti în limbajul său curent!

Aceste două cărţi au, respectiv, numerele de inventar 20890 şi 54953... Dar trebuie să mai spun şi de un al treilea volum Coşbuc, fără inventar: este chiar primul cu caractere de litere româneşti (latine) care a intrat în biblioteca mea personală de elev, pe atunci.... În clasele a 9-a a 10-a corespondam cu o colegă din metropola română, pe care nu am văzut-o, nu am întâlnit-o niciodată. Şi chiar ea mi-a expediat volumul „Cântece de vitejie”, însoţit de inscripţia manu propria: „O mică amintire de la Cristina. Bucureşti, 1966”. Şi, mai jos (un emoţionant!): „Nu mă uita, Geterleh”. (Emoţionant-ezoterică inscripţie, ce mai... eu neştiind ce o fi semnificând acea Gheterleh). Cartea – Cântece de vitejie. Poezii, II (15 bis) – a apărut în noua serie BPT, Editura  pentru literatură, în 1966, când se împlineau 100 de ani de la naşterea Poetului. Într-un tiraj de 100 de mii de exemplare. Mai exact, într-o „Continuare de tiraj”, precum e specificat în caseta tehnică. Pe copertă, trei citate, una din care aparţine lui Liviu Rebreanu: „Coşbuc înseamnă cea mai pură victorie literară, înseamnă poezia însăşi (...) Nu există român cât de cât cultivat care să nu ştie pe dinafară Mama, Noapte de vară, Cântecul fusului, La oglindă, Moartea lui Fulger, Trei, Doamne, şi toţi trei, Noi vrem pământ...” De ce m-am oprit la citatul din Liviu Rebreanu? Mai întâi, pentru că atunci, când mi-a fost dat să străbat calea dintre cele două comune transilvănene, Târlişiua şi Hordou, am trăit senzaţia, cosmică aproape, că pământul românesc este extrem de bogat în mari spirite, uriaşe talente care, iată, se nasc în localităţi învecinate, poţi spune. Iar impresia mi se intensifică şi mai abitir când, la Muzeul „Rebreanu”, directorul se dovedi a fi un fost profesor de liceu, născut pe malul Nistrului, lângă Cetatea Sorocii... (Undeva în jurnalele mele notasem numele domniei sale care, iată, la moment îmi scapă). Atunci, sentimentul, gândul, întreaga mea fire trăiau senzaţia de elemente incluse într-un dramatic pandant – de o luminozitate policromă, totuşi, – pandantul-curcubeu care îşi are drept puncte de întemeiere Transilvania şi Moldova Estică; curcubeul pe care, în copilărie, îl priveam vrăjit ca pe o margine de scoică întredeschisă, sideful căreia îşi rânduieşte octavele de culori…

...Scriu aceste rânduri în august 2006 când, la Chişinău, Biblioteca publică „Transilvania” împlineşte 15 ani de la fundare. Cum a fost?  Sigur, mai întâi – o scânteie! De idee. Un gând despre penuria de carte românească în stânga Prutului. De aici, un alt gând: să facem ceva, fraţilor, întru ameliorarea situaţiei. Astfel că acea scânteie de idee declanşă şi voinţa, şi perseverenţa unor oameni, pilduitori prin generozitatea lor, din Cluj-Napoca. Este vorba de regretatul Alexe Mare, fiul unui adevărat patriot, deputat în Sfatul Ţării. Apoi scriitorul Virgil Bulat, şi el  basarabean „transilvanizat” care, încă de pe când era student la Facultatea de Chimie, fusese arestat de regimul comunist român, aservit bolşevismului sovietic (aia cu: „Stalin şi poporul rus libertate ne-au adus!” – ducă-se pe pustii să se ducă). De el, de acel  tânăr de 17 ani, povesteşte în „Jurnalul fericirii” N. Steinhard. Un timp, au fost întemniţaţi în aceeaşi celulă. Unde, un alt basarabean, preot, avea să-l boteze întru ortodoxie pe iudaicul Steinhard. Cum se mai împletesc destinele oamenilor, contra răului, în râvna spre lumină, spre carte!  Cei doi bărbaţi inimoşi, Mare şi Bulat, au găsit şi susţinerea unui deosebit director de bibliotecă judeţeană, patriot de înaltă nobleţe, Traian Brad; Biblioteca „Octavian Goga” din Cluj. 

Deci, acum mai bine de un deceniu şi jumătate, s-au lansat  apeluri. Şi, generoşi, transilvănenii au început o emoţionantă campanie de colectare a cărţilor destinate românilor din stânga Prutului. Pentru ca, într-o bună zi din vara anului 1991, înfruntând suspiciunea şi birocraţia vameşilor, un mare camion încărcat cu mii de cărţi să ajungă la Chişinău.

După aceasta, răsări o altă scânteie! De idee. De gând întru destinul cărţilor. Nu unul oarecare, oricum. Ci un gând pe potriva faptei nobile de a se fi adunat acel tezaur de scripta manet. Se născu, aşadar, o idee, un gând întru ctitorie de nouă bibliotecă. La Chişinău, se alocă spaţiu pentru biblioteca pe drept şi întru onoare botezată cu numele Transilvania. An de an, fondul de carte s-a tot completat prin mărinimoasele donaţii ale Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” din Cluj-Napoca.  A crescut şi creşte impresionant numărul de cititori, de frecventatori ai acestei biblioteci deja cu adevărat celebre. Ei sunt circa 25 de mii, aici/ acolo, în cartierul Ciocana al Chişinăului! De mulţi ani, eu sunt moderatorul cenaclului „Perpetuum” ce activează în această instituţie, astfel că, după una din şedinţe, îmi zic să aflu şi de prezenţa lui George Coşbuc în fondurile locaşului în cauză. 

Impresionant! Să dau măcar o parte din cele circa 50 de ediţii: Opere alese (în 4 vol.), Poezii (3 vol.), Scrieri în proză, A venit un lup din crâng, Antologie sanscrită, Balade şi idile (3 ed.), Fire de tort, Cântece de vitejie (4 ed.), Concertul primăverii, Despre literatură şi limbă, Elementele literaturii populare, Iarna pe uliţă (2 ed.), Moartea lui Fulger, Nunta Zamfirei (şi alte poezii; mai multe ediţii), Pentru libertate, Poezii (17 ed. cu acelaşi titlu), Pagini alese (2 ed.), Poezii patriotice, Poezii uitate, Vara, Versuri (m. m. ediţii), Versuri şi proză, Zdreanţă (carte de citit şi colorat), Vestitorii primăverii (m. m. ediţii), Zările de farmec...

...Iar eu începusem să vă spun despre anul 1956, despre „La oglindă”, „Noapte de vară”, „Iarna pe uliţă”... Sunt sigur că, peste 50 de ani, umbra mea va avea amintiri comune, despre Coşbuc, Mateevici, Rebreanu, Goga, cu cei mai mici, azi, cititori ai Bibliotecii „Transilvania”, gâgâlicii din clasele primare care, la bustul lui George Coşbuc de pe Aleea Clasicilor din Chişinău, recită, întru perpetuare: „Sus ridică frunte, vrednice popor! / Câţi vorbim o limbă şi purtăm un nume, / Toţi s-avem o ţintă şi un singur dor...” Da, sunt versurile din poemul ce deschide acel volum, pe care prietena mea prin corespondenţă, liceana Cristina din Bucureşti, scrisese acel, foarte înduioşător astăzi: „Nu mă uita!...”