📚 UN POET, O CARTE, UN POEM 📚 / 8

Traducere - Leo Butnaru

Din Crimeea      

(al inimii ritm în liber înscris)

Turci fără turcoaice,

Mici trucuri de inşi mereu sclivisiţi – chiştoace

Împrăştiate pe ţărm,

Până departe.

Eu îmi ocrotesc

Peştişorii

În palmele

Împreunate.

Zâmbetele

Nu şi le pot reţine blonzii

Osmani¹.

Uneori fac ghiduşii – li-i a joc.

Dintre degete, las şi eu un chiştoc...

În acest golf marea piroteşte de-a binelea.

Adorm marinarii

În a năvoadelor răsfirare.

Cerul

În stânga... În chipul femeii

Aţi putea depista umbra seninului?

Pescarii nu sunt în stare:

Înclinându-se, ei plasează plase.

Muncitorul întreabă: „De unde să ştiu?”

Ca un ciurlan se rostogoleşte un căţelan.

Şi, aplecându-mă să ridic o pietricea,

Simt că trebuie să întind mâna mai ceva.

Sub îndrumarea mamei sale

Duduiţa deprinde să arunce piatra în bulboane.

Prin plutitoare azururi, prin senin

Vântul seamănă dulcie

Mireasmă de măslin

Menită, cândva, de-un oarecare zeu

Să fie floarea lui Odiseu.

Şi, până încolţesc, zâmbind, boabele glumelor,

Din mânuţe

De cocuţe

Se prelinge, vălurat, o ploiţă peste raţele ce se îndepărtează.

Marea cu supramăsură

Vântură aurul de amiază.

Ah! în atare răstimpuri noi cam suntem credincioşi,

Cu toţii tineri părându-ne.

Şi prindem a crede că nu e nimic imposibil de imaginat,

Că exact în aceste clipe

Marea se plimbă printre noi,

Înveşmântată în albastrimi inexpresive.

Ziua-i ca o tulpină de arbore retezat, prelingându-şi seva

Printr-o închipuire de vad.

Plaja e vatră încinsă.

Drumul şerpuieşte prin nisipiş.

În cuprinsul văzului – un căţelandru, pietriş.

Exclamaţii: „Mămică, măicuţă!”

Cineva flutură din mânuţă.

Vipia mă toropeşte.

Sleieşte şi marea.

Strălucesc funduleţele unor micuţe şipuri de vodcă...

Pasărea

Se tot roteşte

În zbor lin. Rotocoale-n senin...

Ah, amice-fârtat!

M-am cam săturat nisipurile să le străbat!

Iar copilaşul

Ridicându-şi spre soare faţa

Strigă: „Ţaţa!”

Şi acest scrâşnet de nisip sub picioare!

Tristă umoare.

O, acest nor prins în năvodul clipitelor!

Şi ţipătul vulturilor, nevăzuţilor!

De aici, se vede departe-n orizontul apelor.

Pe unde cu ochi imaterial trecură norii,

Eu caligrafiez „V” şi „D”.

Iniţialele cui? Nu sunt ale mele.

Ale mele sunt: „V” şi „I”.

Pe un stei ce răzbate din apă

Şopârla

Alunecă

Precum o umbră –

Înduioşată fire

De gingaşă năpârlire.

De aici marea se pare

Învolburată de palme bătătorite clătite-n sineală.

Ziua-ziulica! din nou dinainte-mi apare

Ca un copleş bondoc,

Frământându-se pe loc

Cu mâinile în buzunare.

Dar vârtejul duce cântul departe

Şi clare sunt pâclele montane.

Linişte deplină. Nimeni nu spune nimic.

Bălaiele chipuri ale osmanilor s-au dizolvat

În pâlpâirea apusului încenuşat.

O, acest asfinţit limpede!

Purpura sa revărsată pe versant!

Şi jertfele sale triste –

Eu şi culorile unei dimineţi decedate.

Peste aceste câmpuri,

În care timpurile boabele şi le-au semănat,

Privesc turnuri înalte,

Neîngenuncheate!

Unde-a fost meleagul zeilor şi

Sudica patrie a fecioarelor pământene,

Acolo se vând brânzeturi în dughene.

Pe unde trecuse zeul – necontrafăcut, ci adevărat,

Acolo stau stivuite lăzi goale.

Şi adresându-mă norilor,

Şi scoţându-mi pălăria,

Şi lăsând puţin piciorul în urmă,

Gânguresc – cu ei între noi nu ne cunoaştem –

Cu limba peltică, nesigură, de copil:

„Dacă umila mea presupunere are temei

Că auriile prăjituri pe care le gustaţi,

În timp ce, râzând, băsneaţi despre dragoste,

Nu sunt decât o podoabă firească a familiei ’mneavoastră,

Nu cred ca domniile voastre să nu mă fi anunţat

Că vă plac prăjiturile

Şi cucuvaia pitică

Şi dacă la materia „limba rusă”

Aţi trecut sau ba conjugarea verbului «a iubi». Dar prunele?”

Vântul, semănându-şi cântul,

Se zburătăci spre zările-i natale.

Eu doar mă înnemuresc².

Numai atât.

„Şi, în afară de asta, învăţătorul vă mai pune nota doi?”

Vechea amintire înţeapă.

Şi dantelele sunt triste.

Şi tristeţea de cândva

Îşi insinuează visu-n slova „Rus`”³...

„V-ar plăcea să arătaţi limba?”

 1908

__________________

1. Remarca lui V. Hlebnikov: „Nu de puţine ori, se întâlnesc turci blonzi”.

2. În original: bessmertnoveiu, de la bessmetrie – nemurire, unul din derivatele „verbocreate” de poet.

3. Forma arhaică a substantivului Rusia.